După ce a plâns pe la Uniunea Europeană şi a făcut demersuri cu care s-a şi lăudat public, să se înceteze cu orice ajutor financiar pentru România, pentru că aceasta ar fi pe „mâini proaste”, e drept, cu alt mare şef de partid aflat în grevă parlamentară încă de la investitură (se pare că, conform ziarului Adevărul, până acum o lună, Crin Antonescu n-ar fi fost la nicio reuniune a Parlamentului), iată că România a încăput pe mâinile lui Victoraş Ponta, probabil cel mai mare demagog pe care l-am văzut în politică de la Adrian „H2O” Severin încoace. Nu mă interesa şi nici acum nu mă interesează domnul Crin Antonescu, mie personal îmi este ruşine că am fost vreodată liberal, căci „liberal am fost şi eu odată”. Am avut fericita sau nefericita ocazie să cunosc personal câteva personalităţi politice ale anilor ’90, iar cu câţiva „contemporani” mă mai întâlnesc şi acum, absolut întâmplător, indiferent de culoarea lor politică. În politică, nimeni nu are cum să scape de demagogie. Acum vorbesc de pe poziţia unui spectator al circului pe care-l prezintă aşa zişii politicieni români, nu ca insider, deci spun ce se vede aşa cum văd eu. Mai spun o dată că nu mă dau în vânt după preşedintele Băsescu, dar ca şi domnul Iliescu sau Constantinescu înaintea lui, se bucură de respectul meu de cetăţean român, respect pe care îl ai pentru preşedintele ţării tale, ales până la urmă prin vot şi ne-impus de vreo armată sau tancuri sovietice. Imi pare nespus de rău că nu sunt nici măcar un simpatizant al „uniunii” ce nu are nici în clin nici în mânecă ideologic, cel puţin teoretic, aşa numita Uniune Social Liberală. De la distanţă, aşa cum îi văd eu, mi se par o adunătură de oameni cam sărăcuţi cu duhul, mai ales preşedinţii primelor două partide ca anvergură, PSD şi PNL. Pe domnul Daniel Constantin, zootehnistul cu masterat, nu prea îl cunosc, dar fiind copilul de partid al mogulului Voiculescu nu-mi inspiră o foarte mare încredere. Mai mare neîncredere îmi inspiră şi faptul că a fost consultant pentru Banca Mondială, mai ştiu eu pe cineva pe care-l iubea poporul ne-educat, e drept cu nişte legături doar cu agricultura, adică proiectul Modernisation of Agricultural Knowledge and Informational Systems, ceva ce poate n-are legătură cu viitoarele culturi de plante modificate genetic, pe teritoriul României. Sau poate are? Dumnealui va fi la „Agricultură”, portofoliu ce pare mai puţin serios ca cel de la „Interne”, numai că, mie mi se pare foarte important. Să mai vedem…. apropierea de Voiculescu nu-i în favoarea lui.
Cine „s-a ajuns”, sau „se va ajunge” probabil la ora publicării acestui articol, este un Ronald Reagan al politicii româneşti, domnul Mircea Diaconu, capricornul căţărător care n-a mai avut ce să administreze şi să reformeze prin preajma idolului său, şi atunci s-a făcut liberal. Atâta vreme cât beau cu toţii apă din acelaşi pahar cu FSN-ul şi cu „securiştii”, liberalii dovedesc doar că sunt dornici să revină la masa mare, la fel ca de atâtea ori de la brambureală încoace. Mai observ că pe liste se află persoane care sunt în primul rând prieteni sau apropiaţi ai celor doi preşedinţi, Crin Antonescu şi Victor Ponta, şi mai apoi competenţi în funcţiile respective. Mulţi „foşti”, la fel, care vor să devină „actuali” miniştri.
Mătuşa mea se bucură. „Daniel, dar tu nu te bucuri, că doar a căzut guvernul?”, zice. „Nu, eu nu mă bucur”. „Păi da, tu eşti cu Băsescu”, zice. „Nu de asta”, zic eu, „dar de afară, asta se vede ca o destabilizare şi o să vedeţi voi că se întâmplă nişte chestii la care nici nu vă gândiţi, ori cade leul, ori se scumpeşte benzina, ori mai pleacă unii de pe aici, cu banii în altă parte”. „Pe mine mă interesează că-mi iau banii din pensie, înapoi”. „Dacă vi-i dau înapoi…” zic eu. „Ni-i dau, ni-i dau, că aşa a promis Victoraş Ponta, mânca-l-ar mama pe el”.
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2012 Ipoteze despre concluzii – Victoraş Ponta faţă cu reacţiunea