Scriu acum ca să-mi justific absenţa de pe acest blog. Se pare că publicul meu nu este cel de limba română. Nici eu nu am făcut eforturi mari pentru a mi-l atrage. Am evitat reclamele de aici tocmai pentru a fi mai puţin enervant pentru cei care afirmă că se simt agasaţi de ele. În fine, am greşit şi cu reclamele, am greşit şi pentru că nu am scris mai consistent aici. Aş vrea sincer să o fac.
Am avut o pauză mai lungă şi în Social Media. Am postat cu hopuri chiar şi acolo unde pare uşor. Cică e uşor să ceri, căci doar aşa ai rezultate, să primeşti, adică. Mie nu mi-e uşor să cer nimic. Îmi place când mi se dă atenţie (cazuri şi cazuri), dar totul ar trebui să aibă un rost, până la urmă.
Printre „liderii lumii” de mai sus îi poţi recunoaşte, de la stânga la dreapta, pe Netanyahu, prim ministrul israelian, apoi pe Preşedintele Ibrahim Boubacar Keita al Mali-ului, pe Preşedintele François Hollande, pe doamna Merkel, Cancelarul german, cu o faţă foarte potrivită cu evenimentul, pe preşedintele Consiliului European Donald Tusk, pe Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi pe Regina Rania a Iordaniei cu bărbatul, Regele Abdallah. În spatele lor sunt securişti grămadă.
Acum să continui cu ce am început. Vor urma postări despre Social Media, despre ceea ce cred şi apreciez eu în domeniu, despre filme româneşti, mai mult ca de obicei, despre WordPress, despre Genesis (framework-ul, nu trupa). Am fost dezamăgit de reacţia programată în legătură cu „Je Suis Charlie”, chestie care m-a făcut să mă strâng în mine şi mai mult. La fel şi crearea ISIS, o chestie foarte artificială, nu face decât să-mi sporească neîncrederea în semenii mei cei uşor de dus de nas.
Totul este gândit foarte pro-activ. Ce se vrea? Război, îngenunchierea Siriei şi a Iranului, s-a trecut la Planul B, dacă A nu a reuşit din cauza lui Putin. Alt diversionist, au început ăştia să-l pupe acolo, ca pe Ceauşescu la un moment dat.
Dar să las divagaţiile. Urmează să public nişte punctări către Terminus Paradis al lui Lucian Pintilie, După Dealuri, cel mai bun film al lui Mungiu, precum şi alte filme mai obscure (cel puţin pentru mine, nu le-am văzut la cinema, ci pe youtube sau DVD-uri, şi asta pentru că am vrut eu, am fost curios). S-ar putea să scriu despre filme ale lui Şerban Marinescu sau Sergiu Nicolaescu.
Am să caut ce-i mai bun în jurul meu, şi am să descriu frumos. Aştept Oscar-urile, dar despre asta scriu pe Rodolfo Grimaldi Blog, aici mult mai puţin. Am avut o tentativă de film străin, dar e mai bine să păstrez profilul „Ipotezelor” cât mai autohton. Te aştept cu păreri şi sugestii, pentru care îți mulţumesc anticipat.
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2015 Ipoteze despre concluzii – Avanpremieră
Dacă ţi-a plăcut articolul, te rog spune şi altora