Dacă vei căuta pe Google numele lui Nelson Mandela, vei afla simplu, din citatul de pe Wikipedia care apare în dreapta sus, că acesta a fost un revoluţionar anti-apartheid, un politician şi filantrop care a fost ales în funcţia de Preşedinte al Africii de Sud din 1994 până în 1999.
Cam puţin… E drept că dacă vei continua şi vei vizita pagina de pe Wikipedia care îi este consacrată, vei citi mai multe. Cea mai mare realizare a lui Nelson Mandela este faptul că efectiv, a desfiinţat apartheid-ul, astfel, în Africa de Sud acum, oamenii sunt cu toţii egali, fără deosebire de culoare. Mă refer la drepturile oficiale oferite de constituţia lor, altfel, oamenii nu sunt egali nicăieri.
[sursa]
Nelson Mandela avea viţă nobilă, el s-a născut la 18 iulie 1918 în familia regelui minorităţii Thembu. A studiat dreptul, la mai multe universităţi. A murit la 95 de ani, după o viaţă destul de agitată. Este printre singurii oameni care au reuşit să fie mari umaniști de la început până la sfârşit. El a promovat tot timpul non-violenţa, chiar dacă la un moment dat a fost asociat cu mişcări mai mult sau mai puţin violente. I s-a reproşat de către Vestul ultra dezvoltat, printre altele, apropierea pe care a avut-o faţă de Fidel Castro sau Gaddafi. De parcă asta ar fi ceva rău. Am mai vorbit despre aceştia şi în alte dăţi.
Arestat în nenumărate rânduri pentru activităţile anti-coloniale pe care le desfăşura ca avocat, a fost până la urmă reținut în 1962 şi condamnat la închisoare pe viaţă pentru conspiraţie la înlăturarea guvernului de drept. A fost asociat cu Partidul Comunist Sud African, precum şi cu o organizaţie ceva mai militantă la care a fost chiar co-fondator, numită Lancea Naţiunii, care a folosit şi mijloace mai puţin ortodoxe de protest. Asta nu îi diminuiază lui rolul non-violent pe care l-a avut toată viaţa. A murit după nouăzeci şi cinci de ani, timp în care a stat încarcerat douăzeci şi şapte. Nu-i puţin. Dacă despre Corneliu Coposu s-ar fi ştiut unde trebuie, ar fi avut şi el parte de mai mult respect din partea celor 85% din numărul total de alegători, care au votat cu domnul Iliescu în 1990. Ce coincidenţă de an, căci 1990 este anul eliberării lui Nelson Mandela la presiunile nenumărate ale opiniei publice internaţionale. De pe la începutul anilor şaptezeci până aproape cu doi ani înainte de eliberare, el a fost uitat de mass media internaţională. A fost eclipsat de Steve Biko, fondatorul Mişcării Conştiinţa Neagră. Nici acesta nu a dus-o prea bine, a murit la 30 de ani (în 1977), după ce a fost arestat pentru terorism, bătut de poliţişti la un interogatoriu, apoi legat cu lanţuri de gratii şi lăsat cu rănile netratate o zi întreagă. Când au vrut să-l mute, l-au azvârlit gol şi înlănţuit într-un jeep şi au pornit-o la drum către închisoare. Biko n-a mai ajuns. Congresul Naţional African (ANC) îl consideră pe Biko un erou „al lor” deşi acesta n-a fost membru niciodată.
Ghinion pentru Mandela, adevăratul erou al ANC. Cel mai mult s-a agitat Winnie Mandela, nevasta lui de atunci, iar în 1988 toate agitaţiile ei au reuşit să-i facă pe cei de la Mişcarea Anti-Apartheid să-l angajeze pe Tony Hollingsworth, un producător şi impresar care a organizat un mega concert pe stadionul Wembley din Londra, în 1988, cu ocazia împlinirii de către Nelson Mandela, a vârstei de şaptezeci de ani. Acest eveniment, care pornise iniţial ca Anti-Apartheid, s-a transformat într-o mişcare care cerea eliberarea lui Mandela din închisoare. Hollingsworth a trebuit să-l convingă pe Robert Hughes (Baronul Hughes of Woodside), conducătorul AAM (Mişcarea Anti-Apartheid) din Londra. Apoi, cu bani de la ei şi de la ANC, mai urmau doar să fie convinşi muzicienii. Hollingsworth i-a vrut pe Dire Straits, dar managerul lor a spus că-şi dă acordul doar dacă şi alţi mari ai timpului acceptă, fără să se încerce influenţarea lor folosindu-se numele formaţiei. Din fericire deja exista acordul semnat de mai mulţi alţii (Simple Minds, George Michael, Whitney Houston, Aswad, Sly and Robbie, Bee Gees, Miriam Makeba, Hugh Masekela) Apoi au fost convinşi şi Eurythmics. O singură problemă la stadiul ăsta, Hollingsworth voia să iasă bine, nu şuşanea, şi le-a pus tuturor artiştilor condiţia să facă repetiţii, oferindu-se să plătească. Eu am văzut asemenea reprezentaţii colective de tip Live Aid, unde artiştii păreau adunaţi de prin cluburi sau cu dezintoxicarea neterminată. Sunt de exemplu, profund decepţionat de o prestaţie a Red Hot Chilly Pepper de la Paris, la un G8. Dar să revin la Concertul de pe Wembley din 1988, difuzat în şaizeci şi şapte de ţări şi urmărit se pare astfel, de peste şase sute de milioane de oameni. Chitarist solo la Dire Straits, în locul lui Jack Sonni căruia tocmai îi născuse nevasta, a venit şi la repetiţii şi la concert, Eric Clapton.
[sursa]
Mai apoi au fost convinşi să semneze, Harry Belafonte, Sting şi Stevie Wonder. Hollingsworth îl voia neapărat pe Sting, pentru că acesta era întruchiparea artistului militant (cică), datorită lui They Dance Alone, despre Pinochet.
Foarte interesant, Bono şi Prince refuzaseră oferta să cânte chiar un duet (cu siguranţă vederile materialiste ale lui Bono nu coincid cu un concert de trezire a conştiinţelor pentru un „terorist” în puşcărie), astfel a fost adus Stevie Wonder, un admirator declarat al lui Nelson Mandela. Din păcate acesta n-a cântat (deşi venise), pentru că şi-a uitat negativul pe undeva. Asta a făcut-o celebră pe Tracy Chapman care a apărut încă o dată. Au scos profit de 5 milioane de dolari.
La mai puţin de doi ani, Mandela a fost eliberat iar Hollingsworth a mai organizat un concert. Dar nu mai vorbesc şi despre acesta (unde din nou n-a cântat Bono).
În 1993 a primit premiul Nobel pentru Pace, împreună cu Preşedintele F. W. de Klerk, pentru abolirea Apartheid-ului. Unii îl contestă şi acum, îmi pare rău pentru ei. În 1994 a câştigat primele alegeri „libere”, adică la care toţi cei care aveau 18 ani împliniţi, au avut drept de vot, indiferent de culoarea pielii. A dus o politică molcomă, care a stabilizat ţara.
A murit la 95 de ani, în patul lui, de o infecţie la plămâni. Odihnească-se în pace!
Mai jos este o scurtă prezentare făcută sau cel puţin difuzată de PBS (Public Broadcasting Service) din Boston:
;
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2013 Ipoteze despre concluzii – Adio, Nelson Mandela
[…] pentru luna ianuarie a anului următor, însă eu am fost inspirat acum de morţile recente ale lui Nelson Mandela şi Paul Walker. La începutul anului acesta, am scris totuşi ceva similar, aşa că m-am gândit […]