A murit şi Ernest Borgnine, acum câteva ore, la frumoasa vârstă de nouăzeci şi cinci de ani. Când a murit Havel n-am avut cum să scriu, iar despre el s-au găsit alţii mai potriviţi să scrie. Eu nu l-am apreciat într-atât încât să-mi dau în mod public cu presupusul. Pe Borgnine, care a luat un Oscar în 1955, cu ani destui înainte ca mulţi din noi să se fi născut, ni-l aducem aminte din peste o sută de filme deşi a jucat şi în seriale. Îl pot şti cei care văd Sponge Bob în original (o chestie utilă dacă vrei să-ţi obişnuieşti copilul de mic să-şi dezvolte urechea pentru o limbă străină), el este vocea lui Mermaid Man.
[sursa]
Când s-a născut la 24 ianuarie 1917, în Hamden, Connecticut, îl chema Ermes Effron Borgnino, fiul Annei (Boselli pe numele de fată) şi al lui Camillo Borgnino. Familia s-a stabilit în North Haven, tot Connecticut, şi după nişte certuri şi împăcări, au hotărât să-şi schimbe numele în Borgnine. Deşi era singur la părinţi, s-a înrolat în marina militară în 1935, a stat până în ’41, iar când Statele Unite au intrat în război, s-a înrolat din nou şi s-a umplut de medalii până în 1945. Cu toate astea, după război s-a trezit cam deznădăjduit şi fără slujbă (bineînţeles). Mama lui l-a încurajat totuşi. Citez din ce-şi aducea el aminte într-un interviu, referitor la mama lui: „Ea zicea că mi-a plăcut mereu să mă prostesc în faţa oamenilor, aşa că de ce n-aş încerca totuşi să mă fac actor? Stăteam la masa din bucătărie şi m-a trăsnit dintr-o dată. Nu glumesc. Iat-o pe Grace Kelly peste zece ani că-mi întinde un Oscar!”
[sursa]
A murit în spital la Los Angeles, înconjurat de familie şi copii. Mai citeși tu despre asta, prin alte ziare. Că tot vorbeam de morţi, şi tot legat de Los Angeles, au dat ăia verdictul şi în ceea ce priveşte cauza morţii lui Natalie Wood în 1981. De la „accidentală” au modificat-o la „nedeterminată”, ceea ce-i scoate de sub bănuieli pe Robert Wagner în special, ca bărbat şi fost soţ gelos ce era şi Christopher Walken, un musafir pe yahtul ăla, Splendor, pe care s-a întâmplat să moară doamna Natalia. Căpitanul (aşa le zice şi ăstora care conduc bărcuţe, tot „captain”) a povestit ceva atunci, şi altceva în două mii opt sau nouă, când a „scris” o carte cu o prietenă jurnalistă. Tanti asta jurnalistă, nu s-a lăsat până n-a făcut destul tămbălău că au redeschis ăia cazul. Cam târziu, şi toate bune pentru Wagner, care e cam suspect, căci suspecta la rândul lui că Walken era mai horny şi erau cu toţii cam băuţi. Căpitanul nu era pe punte, dar i-a auzit certându-se pe soţii cei beţi şi cam pastilaţi. A auzit cică şi nişte zdruncinături. Când s-a obosit să iasă de unde era (probabil în cabină la el), i-a spus Wagner că n-o găseşte pe Natalia. Apoi i-a interzis căpitanului să cheme Paza de Coastă. Cam cusute cu aţă albă o grămadă de chestii. Dacă vrei să scormonești, poți să citești cartea, Goodbye Natalie, Goodbye Splendour, e doar vreo 3 dolari pentru Kindle. Nici atunci în ’81 nu se descoperise exact dacă ea a murit băută, bătută şi înecată, sau numai băută şi înecată. Nici Robert Wagner, nici Christopher Walken nu au stat izolaţi ca „suspecţi”, au jucat pe unde li s-a oferit, bine mersi.
[sursa]
Sunt sigur că pe Natalie Wood o ştii indiferent când te-ai născut, a jucat cu Warren Beatty, cu James Dean, era leoaică, era şi frumuşică, unii probabil ştiu că era şi rusoaică, o divă a vremii.
A mai murit ieri parcă, Tamango lăutarul, pe care nu-l cunosc că eram plecat iar când am văzut ştirea într-un banner, am crezut iniţial că murise Tamango Răducanu portarul. De aceea am scris acum şi de el. Să se odihnească în pace cu toţii.
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2012 Ipoteze despre concluzii – Requiem pentru Ernest Borgnine
[…] Ernest Borgnine, despre care am apucat să scriu la vremea respectivă, mi-a plăcut mie mult de el când eram mic; […]