Am citit „My Name Is Red” al lui Orhan Pamuk, acum câţiva ani. A demarat greu, nu mergea uşor, e o scriitură „poticnită”. Apoi m-a „prins” şi mi-a plăcut. Nu mi-au plăcut în schimb, declaraţiile lui în presă. Eu citeam atunci Radikal, un ziar care nu are o vânzare de tabloid, este mai „bogat” în… Citește mai departe
Ca la început
M-am jucat ce m-am jucat cu tema asta, am făcut un home.php pe care l-am aranjat cum mi-a plăcut, cu slider, cu „cap”, „mijloc” şi „fund”, acum m-am întors la nişte setări pe care le-am făcut mai la început. Este şi va rămâne un format de „blog”, nu de revistă, cu patru postări pe pagina… Citește mai departe
Mare veste, mare…
După ce a câştigat cum era de aşteptat, preşedintele Obama îl avertizează acum dramatic pe preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, să nu-şi atace supuşii cu arme chimice, deoarece i-ar fi spus lui o păsărică, că acesta ar amesteca celelalte gaze cu unul mortal, adică cu sarin. Obama l-a avertizat public pe Assad cel tot mai izolat,… Citește mai departe
Scriitori remarcabili
Explorând Goodreads, am încercat să dau şi de scriitori mai puţin mediatizaţi. Cred totuşi că este cea mai complexă bază de date în domeniul cărţii. Eu am un cont destul de proaspăt acolo şi intru deocamdată destul de des. Nu mai ţin minte tot ce am citit, în principiu dacă văd îmi aduc aminte, dar… Citește mai departe
De prin presă
Nu mai citisem Dilema Veche de vreo două săptămâni. Puţin mai devreme, văd acolo că Andrei Manolescu îi asociază pe Mircea Cărtărescu şi pe Fazıl Say ca fiind consideraţi figuri „incomode”. Cărtărescu e „judecat” de televiziuni (de aia n-aş mai putea eu), iar pianistul turc Fazıl Say este „acuzat” de anti-islamism datorită unor comentarii pe… Citește mai departe