Eu vreau să nu mai critic pe nimeni, vreau să fie cu toţii bine, pur şi simplu. Am văzut Oscarul pentru film străin şi m-a înduioşat. Mă tot gândeam, o fi fost făcut şi ăsta ca Marţi, după Crăciun, într-o lumină destul de filtrată politic, doar să se arate un alt Iran faţă de cel prezentat de media prin Occident, deci şi nouă, căci suntem UE, nu-i aşa? E greu, e dictatură, sunt talibani… au arme, cine mai ştie ce mai e şi cu ăştia. Îmi pare rău că n-am avut ocazia să ajung acolo, era cât pe ce la un moment dat, dar aşa a fost să fie atunci. Erau probleme cu viza pentru non musulmani. Am în schimb cunoştinţe, prieteni. Pe majoritatea i-am cunoscut pe un teren relativ neutru, în Turcia, unde ei aveau dreptul să staţioneze mai mult tocmai pentru că erau musulmani, chiar diferiţi principial de musulmanii de acolo.
Shia, profetul Ali, Hezbollah, ayatollah („lider suprem” – titlul pe care l-a adoptat Khomeini în ’79 când l-au alungat pe ultimul şah). Şah – şahinşah – padişah, împărat cu harem şi vistierie, viziri şi sultănei, cadii şi paşale. Am cunoscut şi mai din „clasa de mijloc” şi mai amărâţi. Cei amărâţi veniseră să muncească, nu erau singurii, iar singurul lor avantaj era perioada mai lungă în care le era permis să o facă. La vremea aia nu erau nici turcii atât de stricţi cu munca la negru. Erau nemulţumiţi de stricarea pieţei, iar iranienii, irakienii şi afghanii chiar lucrau pe te miri ce. Avantajos pentru proprietari, investitori. Aşa a ajuns Germania unde este, aşa a ajuns Japonia unde este acum. N-a fost bine, căci acum turcii muncesc necalificat cu echivalentul aceloraşi preţuri pe care le acceptau afganii acum zece ani, şi n-a mai mers păcăleala cu diferenţa între naţiuni, „poporul turc cel rupt din soare” şi alte basme.
Iranienii mai răsăriţi traficau opiu şi visau să treacă-n Grecia, pe la Keşan. La fel visau şi algerienii care veneau şi cam toţi nord africanii, precum şi o mare parte a românilor. Cei care veneau de mai departe, aveau treburile aranjate încă de unde veneau, dar şi preţurile erau „aranjate”. Nu era sfârşitul lumii în Iran. S-au întâmplat multe porcării, chestii care din punct de vedere occidental îi fac să pară nişte habotnici criminali. Nu spun că n-ar fi, dar dacă aşa e „tradiţia” acolo de şaizeci de ani încoace, e treaba lor. Sunt la rândul lor, una din cele mai vechi civilizaţii de pe pământ, ar trebui să ştie mai bine. Au dus-o mai greu când erau mai puţin religioşi. Acum măcar au un suport moral, chiar dacă noi îl considerăm arhaic. E vorba de „contactele” între sexe, principiile de proximitate, zenana şi multe altele. Şi creştinii au, dar nu aplică strictu sensu. Cei de stânga, „marxiştii” şi „mao-iştii” lor, s-au aliat cu islamicii pentru a-l aduce pe Khomeini din exil şi a-l trimite acolo pe şah cu tot cu familia lui. Când „revoluţia” a câştigat, islamicii au luat singuri puterea şi au înfundat puşcăriile cu foştii lor aliaţi. Din toate astea, n-a avut nimeni de câştigat. Cine crede, crede cu adevărat, crede în nişte principii umaniste absolut logice indiferent de credinţă. Să nu minţi, să nu furi, să nu joci („jocuri de noroc”, să nu-l stârneşti pe dracu’ adică), să-ţi faci rugăciunile… Acestea sunt cele patru principii fundamentale pe care se bazează Islamul, restul e propagandă şi exploatare psihologică. Spuneam pe blogul „mamă” că Brazilia va ajunge a şaptea, anul acesta. Iranul este a opta economie din lume. Ce nevoie ar avea ăştia de americani?
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2012 Ipoteze despre concluzii – A Separation, Oscarul pentru film strain
[…] că nu fac parte dintr-o asemenea categorie. Cum am mai spus şi-n alte rânduri, aş vrea şi eu să critic mai puţin, să construiesc mai mult. John Tagliabue – corespondent al NY Times de […]