Am vrut luna trecută să scriu despre viața lui Demirel (RIP), dar parcă nu m-a tras nimic la asta. A fost și el un moșnegel cu zvâc pe o scenă politică pe care europenii o înțeleg mai greu, iar americanii o exploatează prin toate mijloacele. Americanii erau băgați peste tot pe unde le fierbea sau nu oala, la fel ca sovieticii. Numai că americanii le puteau părea turcilor neutri, pe când cu înaintașii sovieticilor, cu Rusia Țaristă și expansionistă, otomanii, înaintașii turcilor, s-au războit de câte ori au avut ocazia, dintr-un asemenea conflict născându-se și incidentele care au dus la ceea ce acum se numește „genocidul armenilor”.
Mă uit pe Wikipedia în românește și informațiile de acolo nu mă mulțumesc deloc. Din moment ce oricine poate să modifice orice, după mine, Wikipedia nu prezintă prea multă încredere, deși nu pot să neg că am văzut și informații verificate și re-verificate, cu trimiteri directe la sursele respective. Pe ro.wikipedia.org e prăpăd, „genocidul” e prezentat direct ca un masacru comis de Junii Turci asupra a „aproape două milioane de armeni”, cu citate dintr-un articol subiectiv al lui Vladimir Tismăneanu din Evenimentul Zilei, articol care nu numai că nu spune nimic în afara titlului („Genocidul Armean: o crimă absolută”), cu afirmații interpretate personal din cărți scrise după ce evreii au primit scuzele nemților, precum și o groază de bani ca despăgubiri morale pentru crime pe care nu le-au comis ei, ci înaintași de-ai lor, de parcă banii s-au dus la strănepoții exterminaților. Ah, Tismăneanu afirmă evaziv că Hitler s-a bazat pe uitarea lumii când a ordonat cică exterminarea evreilor (pentru că nu se inventase încă termenul de genocid), și se arăta impresionat de alte filme despre Jurnalul Annei Frank, precum și „zguduitorul film Ararat”. Ararat-ul lui Egoyan este un film mai prost și decât Exodus: Gods and Kings al lui Ridley Scott.
[sursa]
A la guerre comme à la guerre, sau scopul scuză mijloacele. Rușii au declanșat întâi atacul la 1 noiembrie 1914, apoi au declarat oficial război Imperiului Otoman, pe 2 noiembrie. Pe 20 aprilie 1915, a început asediul Van-ului. Zeci de mii de bărbați armeni s-au înrolat în armata țaristă încă dinainte de începerea acestei ultime campanii. Și-au lăsat soțiile, copii și bunicii acasă, unde ei ar fi urmat să se întoarcă victorioși cu armata imperială rusă, ceea ce aproape că s-a și întâmplat, dar nu cum au vrut ei. Pe 24 aprilie, autoritățile otomane au arestat în Istanbul 250 de intelectuali armeni din care o parte au fost executați, ca represalii. Apoi, femeile, copii și bunicii au fost deportați. Li s-a ordonat să-și urmeze bărbații. Convoaiele au fost sistematic atacate de hoardele tribale kurde. Femeile au cam fost violate, proviziile le-au cam fost furate, o mare parte din bătrâni au murit de foame, o mare parte dintre ceilalți au murit pur și simplu. Se estimează de către istoricii armeni și de către cercetătorii armeni ai holocaustului că între opt sute de mii și un milion și jumătate au murit în deșertul sirian, iar militarii care escortau convoiul nu au intervenit. Conform filmului de nota unu (din zece) a lui Atom Egoyan în care joacă tot de nota unu, nevastă-sa, Charles Aznavourian și alți armeni care au crezut că este îndeajuns să apară acolo, că turcii se vor grăbi să arunce cu scuze și cu bani în ei, cică soldații otomani erau cei care îi înfometau, jefuiau și violau pe deportați, nu kurzii și nici alți băieți.
Între timp, Rusia țaristă a devenit Rusia bolșevică, iar la 3 martie 1918 s-a încheiat războiul dintre aceasta și Imperiul Otoman. Armenii s-au ales cu Tratatul de pace de la Batumi, iar bolșevicii cu tratatul de la Brest-Litovsk. În mai, s-a înființat Republica Democrată Armeană, primul stat armean independent conform Tratatului de la Sèvres. Dar pentru că nu mor caii când vor câinii (ce expresie tâmpită!?!), aceasta nu s-a putut extinde până la Trabzon, apoi nu a făcut față valului uriaș de refugiați din urma genocidului (cam ilogic, câți armeni erau frate pe teritoriul actual al Turciei, câți au fost exterminați și câți au mai rămas pentru a continua să se refugieze în noua lor țară?).
[sursa: wikipedia.org]
Republica Armeană și-a scurtat viața efemeră când a pornit războiul împotriva Imperiului Otoman (numit pompos „turco-armean”) în septembrie 1920, război pe care l-a pierdut jalnic. O parte din teritoriu a fost luat de turci (se mai află și astăzi acolo: cele două districte, Kars – pe teritoriul căruia se află și biblicul munte Ararat – și Iğdir, un pic mai jos). Restul teritoriului a fost ocupat prietenește de Armata Roșie, și a devenit parte din viitoarea Republică Sovietică Armeană. Armenii s-au mai bătut și cu alți vecini, cu Georgia și cu Azerbaijan (pe niște bucățele de pământ cam cât județul Ialomița), ambele devenind republici sovietice la rândul lor.
Nu am nimic cu armenii, am o grămadă de cunoscuți, unii chiar prieteni, nici turcii nu mai au nimic cu ei, dar mai mult ca sigur că nu vor să se plece pur și simplu în fața lor. Este îndeajuns că burghezia intelectuală (prin Orhan Pamuk sau Elif Șafak), a dat vina pe guvern, dominat și atunci ca și acum, tot de Erdoğan. Eh, s-a exagerat, amândoi au fost acuzați de anti-turcism (Pamuk în 2005, Șafak în 2006), când au susținut că uciderea Armenilor în 1915 a fost genocid, nu masacru. Majoritatea turcilor din afară își exprimă regretul la rândul lor pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, dar era RĂZBOI!!!.
Știu niște povești mai mult decât îngrozitoare din timpul ambelor războaie mondiale, cu membri ai familiilor noastre, care nu sunt nici evrei, nici armeni, dar n-au dat pe nimeni în judecată și nici scuze n-au primit. Îți recomand o carte pe care am citit-o mai demult, Turkey Unveiled: A History of Modern Turkey, de Hugh și Nicole Pope, doi americani care consideră Istanbulul casa lor de bază. Cartea este obiectivă, nu vrea să împace toate caprele, ci prezintă cumva Turcia modernă văzută de cineva cu un univers mai larg, care trăiește acolo, așa cum am fost și eu o bună perioadă. Nu este pentru turcii care se lasă prostiți de televizor sau de manșetele fițuicilor tabloide.
Părerile occidentale despre Turcia sunt de multe ori la poli opuși. Unii o văd ca pe cel mai modern stat din Orientul Mijlociu, alții ca pe urmașa Imperiului Otoman și a tot ce s-a întâmplat mai rău în acea perioadă, o țară vinovată de condiția tragică a armenilor și de persecutarea propriei populații de origine kurdească. Turcia este o țară cu eroi puțini și probleme multe. Toți cei care susțin că Turcia e ori laie, ori bălaie, au numai pe jumătate dreptate.
Căutând o poziție oficială despre asta, printre multe isterii, unele armenești, altele doar pentru că-i trendy să-i acuzi pe turci de genocid, am găsit o declarație a asociației studenților turci de la Stanford University, care se încheie așa:
„Refuzul de a renunța la politică în favoarea cercetării istorice duce la împiedicarea poveștii adevărate de a ieși la suprafață și de a ne lăsa să învățăm din ea. Armenii pretind că ei își vor recunoscută suferința ca genocid pentru a se preveni repetarea în viitor a unui asemenea lucru. Și totuși dovezile arată că evenimentele nu au fost rezultatul planului unui grup de oficialități bolnave mintal de a extermina o rasă, aparent pentru găsirea unui țap ispășitor. Acesta a fost rezultatul războiului inter comunitar care a fost ca un foc ce a cuprins întreaga regiune, condus de neîncrederea și suspiciunea între comunități întregi și ambițiile politice ale puterilor din jur. Armenii n-au fost victime inocente ale atrocităților, ci au jucat un rol important în declanșarea lor. Musulmanii nu au fost cruzi ucigași de femei și copii. Să prezinți evenimentele ca genocid, înseamnă să ignori istoria complexă care a dus la suferința a milioane de oameni, armeni și musulmani la fel, și nu aduce decât deservicii umanității în scopul prevenirii unor asemenea atrocități în viitor. Sperăm ca acest diferend care nu a servit decât la accentuarea înstrăinării dintre cele două națiuni să fie lăsat la o parte și a se permite cercetarea istorică obiectivă care ar putea scoate din întuneric evenimentele din 1915. Problema cu Genocidul Armean nu este de a condamna atrocități monstruoase, ci de înțelegere, și așa greu cum este de a se recunoaște așa ceva, armenii stau în calea acesteia.”
Comitetul Național Armenesc din America (ANCA) are o versiune mai complotistă: „Din 1915 până în 1917, regimul Junilor Turci din Imperiul Otoman a planificat în mod centralizat, premeditat și sistematic genocidul împotriva populației armenești.” S-ar fi descoperit o anumită telegramă de la unul din șefii unei organizații secrete care descria în amănunt planul implementării genocidului…
Nu ai ce să răspunzi la așa ceva. Mi-am adus aminte că Vladimir Tismăneanu îl acuza în articolașul lui de două parale și pe Obama, că se ferește de cuvântul genocid în ceea ce-i privește pe armeni. Obama nu-i prost, iar subiectul nu se termină dacă părțile nu discută. Papei îi este probabil ușor să facă declarații împotriva exponenților unei religii diferite pe care o consideră non grata din cauza acuzațiilor generale de terorism. De aici este simplu să creezi paralele „logice” între etichete ca acestea: „Musulmanii sunt teroriști”, „musulmanii sunt anti-creștini”, „turcii sunt musulmani”, deci „turcii sunt anti-creștini și i-au exterminat și pe armeni pentru că aceștia sunt creștini”. Și tot așa…
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Turcia nu are eroi putini şi probleme multe, are eroi ffff multi, imposibil de numarat şi probleme create de cei care, sincer, nu vor ca Turcia sa fie puternica. Printre eroii fffff multi putem numara copiii cu varste ıntre 10 şi 18 ani care au fost ınrolati ın timpul primului razboi mondial. Recomand sa cititi mai mult despre istoria Turciei. Hugh Pope e prieten cu mine, poti sa ıl ıntrebi cum functioneaza piscina de la Olimpos, daca nu ma crezi. De ce oare cand un strain scrie despre Turcia este mai credibil? Recomand : Etiene Mahçupyan, Mehmet Barlas.