A trecut Revelionul, mai este foarte puţin şi se termină aşa zisele „sărbători de iarnă”. Pentru mulţi, poate a fost un an bun, pentru alţii, poate n-a fost.
Pentru mine, 2013 este anul care m-a determinat să-mi re-evaluez prietenii, cunoscuţii şi rudele, fizic şi virtual. Din punct de vedere „virtual”, prietenii de internet ai acestui blog nu sunt prea mulţi. Există potenţial o mână de oameni care vorbesc româneşte pe Google Plus, de care ştiu mai mult sau mai puţin, şi există un alt grup mai mare, pe Twitter, urmăritorii contului @PeRomaneste , cont dedicat acestui blog.
Eu sunt mulţumit de cum arată blogurile mele acum, pentru că am schimbat toate temele. Am avut aici, o pauză de mai mult de cinci luni, datorată în parte lipsei de feedback, în parte unei uşoare deprimări (despre care nu voi vorbi mai mult, aici).
Am hotărât să pun reclame pe ici pe colo, în sidebar, mai vedem. Am hotărât să schimb oferta, diferenţele nu sunt sigur că le vei observa, deoarece temele s-au scumpit (nu este vina mea, aşa lucrează cei de la Copyblogger Media) şi chiar şi host-ul s-a scumpit, eu find din România, plătesc 24% TVA, pentru că asta s-a întâmplat când s-a întâmplat. Aşadar, dacă preţul meu va fi la fel sau mai mic, înseamnă că eu am ieftinit serviciul pe care îl ofer. Este periculos, deoarece nu toată lumea ştie cum merg lucrurile pe internet, dar fiind români, îşi pot închipui că ei ştiu. În România avem „experţi” în Social Media care s-au trezit pe listele de „persoane sugerate pentru a fi urmărite” – pe Twitter, Google+ sau în altă parte (mărturisesc că nu am cea mai mică idee cum s-a întâmplat asta) care acum se cred chiar ei experţi. În plus, slujbele în domeniu şi le dispută unii care deşi au trafic pe blog (muncit, este drept, ei au început de mult cu asta şi fiecare an în plus contează), nu prea ştiu să folosească Social Media. Observaţiile sunt personale, nu aş vrea să se simtă nimeni lezat. Blogger-ii de la noi s-au speriat de „reformele” de la Google, webmaster-ii de pretutindeni, la fel, nu am înţeles nimic. Eu am fost corect. Pe foarte puţini i-am întrebat dacă vor să facem „schimb de link-uri”. Am fost şi refuzat, uneori chiar obraznic. Nu m-am supărat. Am mai observat că mi-a fost scos link-ul şi de către sit-uri care s-au rugat într-o vreme de mine „să facem schimb”. Am făcut curat. Mai am doar un loc de „curăţat” şi gata!
În zilele care vin, voi scrie despre capodopera lui Cristian Mungiu, După Dealuri (film despre care observ că a fost introdus şi în programa de admitere de la UNATC din 2013), despre America’s Got Talent sezonul 8 (cel din vara-toamna lui 2013), deoarece am avut răbdarea să-l urmăresc în întregime, douăzeci şi şapte de episoade cu tot cu finala (parcă), voi mai scrie despre cărţi pe care le-am citit sau recitit şi voi încerca să fiu mai pozitiv.
Sper că vei veni mai des pe aici. O retrospectivă mai pe larg a anului care a trecut, 2013, o voi face pe Rodolfo Grimaldi.
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2014 Ipoteze despre concluzii – Un fel de bilanţ pentru 2013