• Româneşti
  • Amestecate
  • Intenţionate
  • Istorie Pură
  • Arte
  • Biografice
  • De ce ?
  • Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Ipoteze despre concluzii

AVT VIAM INVENIAM AVT FACIAM

  • Prima Pagină
  • Despre Mine
    • Despre blog
  • Contact
  • Cookies
  • Rodolfo Grimaldi
  • The Yacht Owner
  • Show Search
Hide Search

Filozoful şi paiaţa

Daniel Mihai Popescu · 11 august, 2012 · 2 comentarii

Eu cred în principiu că nu-i bine să te amesteci cu cei mai puţin înzestraţi la cutiuţă, dar dacă ai făcut-o împins de circumstanţe, e frumos să ieşi elegant de sub influenţa acestor „atingeri” nefaste. Domnul Andrei Pleşu, caracterizat ca fiind „mai îndrăzneţ” de către maestrul lor (al lui şi al lui Gabriel Liiceanu) de la Păltiniş, Constantin Noica, a intrat în 1990 cu arme şi bagaje în politică. Motivele dumnealui nu sunt de discutat, probabil sunt depăşite de un anumit oportunism, el a fost printre puţinii oameni de după revoluţie apreciaţi şi de cine se considera atunci în „opoziţie”.

Andrei Pleşu

[sursa]

Observ în unul din articolele domniei sale din Dilema Veche, un soi de justificare faţă de infantilismul evident al doctorandului de la Toulouse şi fost Prim Ministru pentru aproape doi ani întregi, Petre Roman. Conform CV-ului domnului Pleşu, acesta a fost ministru al culturii în Guvernul Petre Roman exact aceeaşi perioadă de timp, adică aproape doi ani. Andrei Pleşu îşi scuză mai mult sau mai puţin „intersectarea pe scena publică”, cu un astfel de personaj, ca Petre Roman, căruia chiar îi atribuie, peiorativ, ce-i drept, un bagaj cultural de sub-inginer. Ar fi nevoie de o corecţie, căci domnul Pleşu îi jigneşte astfel involuntar pe sub-ingineri. Sunt în această categorie pe cale de dispariţie (inginerii chiar, fac astăzi aproape tot atâta şcoală, şi asta nu presupune niciun nivel cultural), persoane care sunt mult mai bine informate decât fostul Prim Ministru. Informate din punct de vedere cultural.

Petre Roman

[sursa]

Am citit articolul din Dilema cu multă simpatie. Apoi am văzut şi „replica” lui Petre Roman, în Jurnalul.ro, reprodusă cuvânt cu cuvânt, de pe ceva care se numeşte corectnews.ro. Înclin să-l cred pe Andrei Pleşu. Nu este numai coerent, dar informaţiile pe care le oferă în legătură cu Petre Roman, sunt controlabile şi în acord cu toată lumea care-şi mai aduce aminte de această perioadă, de douăzeci de ani. Nu cred că s-au ramolit toţi, este o mare speranţă de-a mea că nu-i aşa. Roman se referă la o scrisoare adresată de Pleşu lui Ceauşescu, prin care acesta recunoştea o anumită colaborare cu Securitatea. Aiurea, prezentarea are aspect de zvon. Hilar, este că „liberalul” Petre Roman, se inspiră de la persoane ca Victor Roncea când afirmă: „Din straturile joase ale culturii mele ştiu că „Minima Moralia” este o lucrare scrisă, în plin razboi şi Holocaust, de marele filozof german Theodor W. Adorno, lucru pe care Andrei Pleşu nu l-a menţionat niciodată în lucrarea sa cu acelaşi titlu”.

Roncea se aruncă şi mai adânc, citându-l pe Adrian Marino, care afirmă că Pleşu n-a spus că l’enfer c’est les autres aparţine lui Sartre. Un plagiator, ce mai… Când citeşti ce zice Roman, înţelegi că Pleşu a copiat toată cartea de la Adorno. Este evident că Petre Roman n-are nici cea mai mică idee, nici el nici Roncea n-au citit Minima Moralia, oricare din ele.

Andrei Pleşu se adresează unor literaţi, asta e diferenţa, expresia era celebră deja, la fel cum este cuget, deci exist. Un tip cu nivelul lui Petre Roman are nevoie să anunţe la tot pasul că a mai învăţat un cuvânt sau o expresie nouă, adăugând exact cine a spus ce-a spus, tocmai pentru a-şi da importanţă. Publicul căruia se adresează fiecare din cei doi, este diferit. Pleşu nu umblă după voturi, vorbeşte celor care îl înţeleg. Cine nu-nţelege întreabă, ori studiază pur şi simplu. Petre Roman, la Jurnalul, se adresează telespectatorilor lui Mircea Badea, ai lui Gâdea şi Ciutacu, toţi trei cu un bagaj cultural la fel de bogat ca al versificatorilor de manele. Aceştia n-au nevoie de cap să gândească, lor le este destulă infatuarea lui Petre Roman, care umple golul adăugând „artistic” una, alta şi televizorul, de unde află adevărul.

 

Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃

Copyright © 2012 Ipoteze despre concluzii – Filozoful si paiata

Dacă ţi-a plăcut articolul, te rog spune şi altora

Share on Reddit Share on Facebook Share on Pinterest Share on LinkedIn Share on Email Share on X (Twitter) Share on Telegram

Din categoria: Româneşti Etichete: Andrei Plesu, Ciutacu, Jurnalul National, Minima Moralia, Mircea Badea, Petre Roman, plagiat, Victor Roncea

Despre Daniel Mihai Popescu

Daniel Mihai Popescu este inginer electromecanic naval, migrat către alte domenii care mai de care mai sprinţare, blogger, web developer, scriitor sau investitor. Am călătorit, am prins peşte, am transportat, am construit, am dărâmat, am vândut iahturi sau terenuri, acum fac situri și bloguri.
• Twitter • Instagram • LinkedIn • Pinterest • Goodreads • Medium •

Reader Interactions

Trackbacks

  1. Cărţi, fotbal şi nişte filme spune:
    16 iulie, 2014 la 20:34

    […] de la Petre Roman, un vorbitor de limbi străine, dar un mare demagog. Am mai vorbit despre el, despre Roman, mai demult, precum şi despre Dan Brown, când am scris de romanul anterioar lui […]

    Răspunde
  2. Ipoteze despre concluzii — României nu i-au murit lăudătorii spune:
    18 ianuarie, 2016 la 12:17

    […] Nu-i mare lucru, gândindu-te că optzeci la sută din populația matură de atunci a văzut în Iliescu „salvarea” (subliminal, bineînțeles, Iliescu fiind, nu-i așa, președintele „Frontului Salvării Naționale”?). Dar cine sunt eu, să-i judec pe toți? Nu mai voiam să pomenesc o altă gafă, când într-o crasă deviere de la realitate și probabil dintr-o prematură isterie panicardă, a prezis pe 20 august 1991, a doua zi, deci, de la tentativa de lovitură de stat a comuniștilor conservatori, căderea lui Gorbaciov, întoarcerea comunismului și invadarea României de către proaspăt instaurata „putere sovietică”. Dar celălalt pro-american, președintele Republicii Federative (încă) Socialiste Ruse, Boris Elțin, a luat inițiativa și a dejucat puciul, salvându-l astfel pe superiorul său și contribuind cu un mai mare avânt la destrămarea fostului imperiu sovietic. Pe 22 august, totul era la fel ca înainte. Militarii care trebuiau să atace Kremlinul au refuzat ordinele, iar Elțin a devenit un erou (vezi PS3). Este impropriu ce spun, dar sper că înțelegi. Ce de „mari” personalități am citat și para-citat în articolul acesta, chiar mă gândesc că mi-am pierdut vocabularul și împrumut de la jurnalistul poliglot, Petre Roman. […]

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Precedentul: Din nou despre „Incompatibilul”
Următorul: Loverboy, un film…

Bara principală

Daniel Mihai Popescu

Daniel Mihai Popescu este inginer electromecanic naval, antreprenor, constructor, om nu maşină, de multe ori atent în mod ineficient de mult la ce-i în jur. [Citeşte mai mult...]

  • Goodreads
  • Instagram
  • LinkedIn
  • Medium
  • Pinterest
  • RSS

Recomand

  • Adriana Popovici
  • Alteressence
  • Back to Movies
  • De la Zero
  • Rodolfo Grimaldi Blog
  • The Yacht Owner
  • Via Adriland

Unde mai activez

Follow @RodolfoGrimaldi Follow @TheYachtOwner Follow @PeRomaneste

Daniel’s quotes


"Never let the truth get in the way of a good story."— Mark Twain

Goodreads Quotes

Ultimele

Terminator 2, Schwarzenegger & Furlong
de - google
votarea de la 26 mai 2019
Panou electoral care spune că pentru el, Istanbulul este o poveste de dragoste. Erdoğan a fost trădat.
Bryan Singer îmbrăcat corespunzător. Băiețeii de altar sunt mai mari decât cei din Boston
Bourdain cu Obama în Vietnam

© 2009–2026 · Daniel Mihai Popescu · All Rights Reserved · Built on the Genesis Framework