A abdicat Mubarak, „revoluţia” a învins şi la ei ca şi la noi, acum douăzeci şi.. de ani, o să fie şi la ei democraţie şi vor rămâne fără nimic al lor, probabil, ca şi la noi.
Bineînţeles că acum cei care citesc acest blog, ar putea să creadă că sunt vreun nostalgic căruia îi este dor de Ceauşescu. Greşit. Se pare că nu învaţă nimeni nimic de-a lungul istoriei, şi gloatele sunt foarte uşor de manipulat cu televizorul, cu ziarele, iar acum mai nou, cu internetul. Televiziunile noastre au jubilat transmiţând în sfârşit o revoluţie „în direct”, pentru că atunci când a fugit Ceauşescu, obraznicii de la Antena 1, 2 şi 3, care habar nu au de nimic, ori abia se născuseră, ori nu se născuseră, ori nici nu-şi închipuiau că aşa ceva se poate. Ştii, americanii n-au văzut revoluţia noastră spontană la televizor, erau foarte distraşi cu ocuparea statului Panama, pentru a-l extrage de acolo şi a-l judeca în Statele Unite pe „teroristul şi traficantul de droguri” Manuel Noriega. Un tip care era preşedinte, ca şi Ceauşescu, ca şi Mubarak. Despre Noriega, altă dată, poate. Ceauşescu, mă rog, „regimul Ceauşescu” a achitat datoria externă a României, punând capăt scurgerii de dobândă artificială la FMI. A fost ajutat de specialişti, dar înconjurat şi de netrebnici. Netrebnicii l-au ajutat să devină nepopular. Restul e multă minciună. Erau vremuri când mai apăreau pe la TVR tipi din armată care mai spuneau câte una şi alta de la „revoluţie”. Apoi unii au murit, iar celor rămaşi nu li s-a mai dat voie, ori n-au mai fost chemaţi.
Am văzut atunci imediat, în primii doi ani de când l-au împuşcat, tipi care-şi arogau nişte chestii de ficţiune orweliană, cu eroisme inexistente. Şi la noi, ca şi la americani, contrar unor legislaţii totalitare ca în China sau Iran, ori chiar la şeicii şi prinţii din peninsula capitalistă pro americană arabică unde dacă eşti condamnat la moarte eşti executat aproape pe loc, după o astfel de condamnare, putea dura mai mult de un an până la executarea pedepsei. Ceea ce m-a făcut să pomenesc de asta este amintirea apariţiei la televizor, a doua zi „de revoluţie”, a lui Scaleţchi, mai exact Florentin Scaleţchi, care fiind un răsfăţat al repudiatului regim, aparţinând unei grupări care-l pupa în fund pe Nicu Ceauşescu (alt om „bun” de dinainte, că tot mi-am adus aminte), împreună cu Traian Iancu, pe atunci directorul Teatrului Dramatic din Constanţa şi a încă unui individ pe care eu personal nu l-am recunoscut. Deşi Traian Iancu era actorul, omul care putea da mai bine din gură, Scaleţchi e cel care a vorbit. Ce ştiam eu: știam că el, comandant de cursă lungă fiind, a fost răspunzător de deturnarea unui vapor, cu care a vrut să fugă din apele teritoriale ale României. La bord îl avea ascuns pe Traian Iancu. Nu poţi manevra un vapor doar din gură, oricât de persuasiv ai fi, ai nevoie şi de unul la maşină, măcar un motorist priceput, dacă nu un inginer mecanic. N-a reuşit. A fost prins (asta în opinia mea e o dovadă de mare prostie), iar probabil acel al treilea tip cu care erau el şi Iancu, era cel de la maşină care i-a ajutat ori un timonier, nu mai ţin minte. El a fost condamnat la moarte, pentru că asta era pedeapsa pentru deturnare şi terorism la vremea respectivă. Ah, şi pentru că voiau să plece cu un vapor care era al statului, s-a considerat „subminarea economiei naţionale”, precum şi „înaltă trădare”, chestii care erau pedepsite cu moartea, conform codului penal de atunci. Mai multe amănunte, pe link (chiar dacă eu am „greşit” pe alocuri, de dragul licenţei literare, nu schimb nimic, e mult mai „cercetat” decât alte articole pe care le-am văzut). Ce spune el: Scaleţchi a venit cu un aplomb extraordinar şi a pretins că el, cu ajutorul lui Iancu şi al celuilalt, a vrut să dea „o lovitură comunismului” şi astfel au făcut împreună o pancartă sau două, de câteva zeci de metri pe care scria Jos Comunismul şi pe care urmau să le agaţe sub unul din podurile de pe Bosfor, să vadă „toată lumea” şi să ia atitudine „împotriva tiranului”. Bând-fumând cu Nicuşor, el credea atunci că dacă nu le va reuşi deturnarea, vor fi scoşi oricum basma curată, doar avea „pile”, nu?. Au avut probabil noroc cu „revoluţia”; oricum datorită intervenţiilor celor de la Amnesty International şi a faptului că de atunci, din 1985 de când s-a petrecut totul, se făcea cel puţin o pomeneală pe zi la Europa Liberă care îi ţinea în atenţia publicului, execuţia s-a tot amânat. Nu fusese fixată, dar se puteau face chestiile astea cu diversele proceduri judecătoreşti valabile chiar şi atunci. Recurs, respingeri, chestii trestii.
Ce cred eu: Nu-i uşor să fugi cu vaporul, dar se poate. Nu spun că aş fi şi de acord cu aşa ceva, dar se poate sigur, chiar cu un vapor care nu mai ieşea afară, aşa cum era Uricani, nava cu care a încercat Scaleţchi să fugă. Ar fi avut nevoie doar de un om la maşină, şi eventual unul mai atent la timonă, sus, în camera de comandă, deşi probabil timona ar fi trebuit s-o manevreze el însuşi. Repet, nu sunt de acord cu metoda folosită de el, dar sunt sigur că dacă el n-ar fi fost o jigodie, aventura ar fi avut succes, cei câţiva membri care ar fi vrut „să se predea”, ar fi făcut-o de la Istanbul. Asta pentru că un comandant de vas este şi preşedinte şi notar şi ceea ce spune este lege pe vapor. Iar dacă este respectat măcar, dacă nu şi simpatizat de echipaj, poţi deduce şi singur(ă) cum ar fi evoluat lucrurile. Se pretindea că orice vapor atunci avea cel puţin un turnător la Securitate. Foarte posibil. Scaleţchi a fost cel mai mare şi mai sigur dintre toţi turnătorii.
După minciunile cu pancarta pe care le-a spus atunci la televizor, s-a tot aflat prin treabă pe acolo, iar seara, s-a găsit unul să i-l propună lui Iliescu, să-l accepte în CFSN. Îmi scapă acum exact cine, un alt fost pupincurist care făcea documentare la televiziune, dar nu mai apărea în ultimul timp, iar când a auzit Iliescu i-a căzut faţa, căci era clar că Scaleţchi, un fost securist care a băut cu duşmanul, chiar dacă a scăpat ca prin urechile acului (cine ştie ce a promis el) de o eventuală execuţie, nu prezenta destulă încredere. A vrut Iliescu să „umple golul de putere” care se creease după „căderea dictatorului”, dar nu cu indivizi de teapa lui Scaleţchi.
L-au luat în CFSN, nu mai ştiam atunci exact, în biografiile lui Scaleţchi de pe diverse sit-uri el este un erou anticomunist care s-a distins la revoluţie, el a refuzat colaborarea cu securitatea, iar apoi s-a alipit PNŢ-CD căci aceştia l-au trimis în Franţa. Asta s-a pierdut cu timpul căci cică tipul „a fost invitat” la Frankfurt pentru a i se propune înfiinţarea în România a unei filiale a International Society for Human Rights. Aşa ar fi funcţionat, ca filială românească, până în 1995, când s-a transformat în Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO). OADO avea director executiv pe nimeni altul decât pe Mihai Stan, fostul director adjunct al SRI demis în urma scandalului cu groapa de dosare de securitate, „Berevoieşti”.
[sursa]
Prin 2006 i se „înscena de către putere”, de data aceasta de către Traian Băsescu, un flagrant de luare de mită, pentru a-şi exercita influenţa, el fiind ca reprezentant OADO, un susţinător al arestaţilor „celebri”, ca Sever Mureşan sau Omar Hayssam. Observi din portretul lui ce papagal infatuat era individul. Iar aici este Lucian Iancu, actorul şi directorul de teatru, pe care sigur ți-l aminteși din filme ca Pintea, cel cu Florin Piersic, sau altele în care juca rol de bandit, ori bodyguard. Un tip mare şi expresiv.
[sursa]
Citind acum ce s-a mai întâmplat, am aflat că acest „dizident” era unul din cei doi propuşi ca deputaţi la Marea Adunare Naţională pentru Constanţa. Atunci când au plecat ei, tocmai erau alegeri.
Am pornit de la Mubarak şi am ajuns la Scaleţchi, lipoveanul care poate acum e arestat din nou. Ca să vezi viaţa asta cum se schimbă continuu, iar istoria se tot repetă şi repetă, iar cei care o prezintă, ori din lipsă de profesionalism, ori din dorinţa expresă de manipulare, o prezintă ca „ştire de ultimă oră”.
Iar „febra revoluţiei” se răspândeşte, aşa că vom avea la ce să ne uităm la televizor şi să ne minunăm de câte se mai întâmplă prin lume, iar noaptea să râdem cu Mircea Badea, doar îl înjură pe Băsescu, nu?
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2011 Ipoteze despre concluzii – Eroii Revoluţiei
