Despre România

Zilele trecute a apărut în ediţia englezească a lui Huffington Post, vestitul blog pe care eram eu supărat pentru lipsa de consistenţă a articolelor (prea cancan-istice pentru gustul meu), o reacţie britanică la o pseudo campanie de sperieturi faţă de presupusa invazie balcanică a Marii Britanii începând cu 2014. E un blog, mă rog, care funcţionează după toate regulile de creare a traficului, fie el consistent sau nu. Cu titlul „Maniere vă rog! România este o ţară cu care merită să fii prieten” apare un scurt eseu în care se evidenţiază cu luciditate aberanţa presupunerii unor politicieni britanici. Doamna Dunlop se referă de această dată strict la români depre care spune fără pompă că „or fi ei săraci, dar sunt educaţi. Este un amestec toxic. Credeţi sau nu, majoritatea nu vor să-şi părăsească familiile, prietenii, cultura, dar o mai fac pentru că se simt frustraţi de lipsa oportunităţilor de acasă”.

Am căutat o poză mai mare, mai mult pentru „faţă” şi am găsit-o pe aceasta care a a părut şi pe realitatea.net, şi altele care erau de la BBC. Eu detest BBC-ul ca sursă de ştiri, tot românul „cultivat” se inspiră fără personalitate de la ei, iar ei se inspiră de la alte surse, cum ar fi (chiar mai rău, căci sunt „filtrate” pentru a crea viitoare trend-uri politice) CNN. Deşi în mainstream, The Huffington Post sunt consideraţi „alternativi”. Nu sunt, dar vor să pară, sunt şi ei cum spuneam mai sus, nişte creatori de trafic. În rarele momente când se întâmplă să „scoată” ceva original, acea ştire este imediat mânjită şi făcută să pară banală, când nu este deja. Să zicem că-i OK și ai să vezi de ce. Eu eram mai sceptic pentru că ei, ca şi Mashable, nu oferă nimic complet. Probabil dacă vrei amănunte despre ceva interesant trebuie să faci singur o cercetare, ceea ce până la urmă este bine. Deci „no remorse”.

Tessa Dunlop a scris o carte descrisă foarte frumos, poate chiar de ea. Se numeşte To Romania With Love. La optsprezece ani, ea a venit în proaspăt „eliberata” Românie pentru a face ceva remarcabil, care să o ajute să se ducă la Oxford. (Ai văzut probabil 21, în care şi personajul jucat de antipaticul Sturgess trebue să facă ceva extraordinar pentru o bursă la MIT). A lucrat la un orfelinat unde a stat aproape un an. A plecat, s-a întors în vara următoare, numai că s-a dus de această dată să predea engleza la Iaşi. Acolo l-a cunoscut pe „Vlad”, un tânăr timid şi isteţ care avea doar doisprezece ani, ceea ce n-o face totuşi o cougar-iţă, deşi mai târziu, s-a măritat cu el. Este o carte emoţionantă despre o ţară în fierbere şi despre cum poţi să dai de dragoste în cele mai neaşteptate locuri.

Din link în link, am mai văzut două cărţi. Prima se numeşte Never Mind the Balkans, Here’s Romania, şi este descrisă în felul următor: „Cum te simţi când Transilvania este raiul pe pământ dar înfricoşătoare ca un iad? Când te trezeşti dintr-un coşmar politic cu o durere socială de cap? Când ţara ta se transformă, dar nu chiar? Când uşa din faţă este pentru VIP-i iar cea din spate este pentru tine? (A propos de VIPi, asta-mi aminteşte de Cortázar şi de faptul că iar am uitat să mă uit cum îl scriu pe „á” doar din claviatură…). Când îţi cumperi casa perfectă în locul defect? Când amesteci traci, daci, romani, saxoni, turci, unguri, francezi, ruşi, cu un britanic? Mike Ormsby e scriitor, un nomad global fost jurnalist BBC (iar BBC, nu scapi de ei nici pe Amazon, dar acum glumesc, căci este cu siguranţă descrierea făcută de însuşi autorul creatorul), instructor la World Service (adică la secţia internaţională) iar această colecţie de 58 de povestiri – comice şi dulci amare – a devenit o lectură de referinţă pentru români, românofili şi neiniţiaţi din toată lumea. Povestioarele ironice dar simţitoare despre oameni ordinari aflaţi adesea în situaţii extraordinare, i-au adus osanale de la criticii literari români. Ei l-au numit pe Ormsby Caragialele nostru britanic. Fiecare poveste oferă o viziune unică asupra acestei ţări captivante despre care localnicii spun „ca la noi la nimenea”. Este un fapt, nu o confesiune, iar personajele colorate te vor distra, educa şi înfuria. De obicei depinde cine citeşte”.

Cealaltă carte este Along the Enchanted Way: A Story of Love and Life in Romania de William Blacker. Cică atunci când Blacker a dat peste nordul înzăpezit al României, a dat peste o lume aproape medievală. Acolo a trăit mulţi ani printre oamenii simpli de la ţară, departe de lumea modernă dezlănţuită. Primăvara când înfloreau perii, el ara cu cai, vara cosea fânul din luminişuri iar în iernile friguroase aduna lemne din pădurea îngheţată. De la stâne atacate de lupi, la expediţii de recunoaştere prin zăpadă, a trăit viaţa la maxim şi a ajuns să fie acceptat de comunitatea locală ca fiind unul de-al lor.

Aş încheia pornind de la o altă spusă a Tessei Dunlop în articol: „Cu siguranţă că mica Britanie eurofobică nu vrea totuşi să supere a doua ţară ca mărime din sud estul Europei?”

Mi-ar plăcea să avem ce face dacă ne-ar supăra Marea Britanie… Mie mi-a trecut supărarea.

Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃

Copyright © 2013 Ipoteze despre concluzii – Cărţi despre România