[Update – 2017! Articolul a fost publicat în aprilie 2012 și tot ceea ce afirm era foarte valabil atunci. Între timp mi-am făcut și eu cont și pagini pe Facebook, pagini cărora le poți da like și/sau urmări aici: Rodolfo Grimaldi Blog și The Yacht Owner]
Astăzi scriu despre faimosul Facebook. Probabil din nou scriu despre faimosul Facebook care mi s-a părut la un moment dat aruncat în faţă, sau dat peste faţă. Mi se pare stupid. Nu spun că nu e o idee deşteaptă. A fost pornită de un om ciudat şi deştept, iar acum anumite grupuri o exploatează la maxim. Nu mai este vorba doar de bani. În cazul Facebook-ului, banii mulţi sunt praf în ochi. Compania a fost scoasă sau este scoasă la bursă, a devenit (sau s-a estimat de experţi pentru a deveni) publică, asta tocmai pentru a „justifica” existenţa banilor mulţi cu pricina, zeci de miliarde de dolari, şi multă distracţie. Poze, status-uri, comentarii, hlizeli şi control. Frumos. „Hai să facem un grup pe Facebook şi să dăm jos guvernul”. Hai să votăm pe Facebook, hai să-i dăm like lui Mircea Badea, sau nu, mai bine direct lui Crin Antonescu liberalul de mucava. Hai să „facem mişto” pe Facebook. Să ne luăm brăţărele cu KONY 2012, să facem „marketing”, să ne punem pozele, să ne dăm adresele, telefoanele şi pin-urile (am o senzaţie că dacă s-ar cere, s-ar da şi alea cu inima deschisă). Care pinuri? Păi, pe alea care le avem, „care este”, cum zicea personajul „Vanghelie” de la Mondenii din vremea lui Bendeac la Prima TV.
La birt, despre Facebook
„Am decât două, unul la telefon şi unul pe card, da’ p-ăla nu-l dau…”
„Sau dacă trebuie, Zuckerberg ca şi om deştept care este, nu face el mare lucru cu ele, că nu-i trebuie lui pinurile noastre, astea este doar măsuri de precauţie”.
„Păi vezi că eşti prost? Ce să facă mă, Zuckerberg cu pinurili tale? Alea-i trebuie lu’ ăla care vrea şi el un ban, cum îi zice, spune tu…”
„Eu nu ştiu ce m-aş face fără Facebook, nici ziua mea de naştere n-aş mai şti-o”.
„Ce, ce? Ce-i ăla feisbuc?” zice un al treilea apropiindu-se de grup.
„Lasă nea Gogule, nu te băga în ciorbă, că n-ai de unde să ştii, şi dacă ai de unde, n-ai de unde să-nţelegi matale ce-i ăla Facebook”.
„Hai bă, dă-o dreacului de treabă, cu prostiili voastre. Mai bine zi să-ţi zic eu una… Auzi? Te întreb eu una acu’ şi dacă ştii, îţi dau un milion, dacă nu ştii, îmi dai tu mie un leu… Auzi? Ia zi mă cum l-a-ngropat ăştia pe Alexandru Macedon, ştii? Ştii că l-a-ngropat? Că a murit la do’oşopt dă ani..”
„Ţi-am zis nea Gogule, las-o moartă cu bazaconiile tale…”
„Sunteţi nişte inculţi cu pretenţii. Eu ştiu asta de la oameni mari, intelectuali şi oameni dă ştiinţă care ştie ce spune. Pe Alexandru Macedon l-a-ngropat ăştia cu mâinilii afară, că aşa a vrut iel, să arate lumii că iel n-a luat nimic pă lumea aialaltă”.
„Zău?”
„Zău. Hai, dă şi tu mă Mitică măcar cinzeci de bani, că tot incult rămâi”.
„N-am nea Gogule, că dacă aş avea aş bea şi eu încă o ţuică.”
„Vezi românu’ unde a ajuns?…” Şi se îndepărtează agale. „E sărac românu’ nostru, da-i muncitor! Toată lumea aleargă dupe el, din America până-n Italia, că românii ie cei mai muncitori”…
Nu sunt chiar original când spun că pe Facebook ţi se dă impresia că puterea stă în mâinile tale. De fapt nu sunt chiar deloc original, dar nu are importanţă. Eu sunt un om slab, fără Facebook, şi deşi ştiu că aş avea şi eu nevoie de nişte cupoane că „le dau ăştia decât dacă-ţi faci cont la ei şi le dai like…”.
Mitul popular despre Alexandru Macedon, zis cel Mare
Alexandru, după ce a cucerit multe regate, se întorcea acasă. Pe drum, s-a îmbolnăvit şi s-a aşezat pe patul de moarte. Cu moartea privindu-l în ochi, Alexandru şi-a dat seama că toate cuceririle lui, armata lui măreaţă şi averea sa erau degeaba. Acum el jinduia doar să ajungă acasă să vadă faţa mamei lui şi să fie binecuvântat de ea. Dar trebuia să accepte faptul că sănătatea lui nu-i permitea să ajungă totuşi în patria natală.
Astfel, măreţul cuceritor prăvălit neajutorat şi palid, îşi aştepta ultima suflare. (Şi ca orice poveste, căci se vede de la o poştă asta, continuă:)
Îşi chemă generalii şi le spuse: „Eu am să părăsesc curând lumea aceasta, am trei dorinţe şi vreau să mi le îndepliniţi fără şovăire”.
Cu lacrimi în ochi, generalii au acceptat să-i îndeplinească generalului ultimele dorinţe.
„Prima mea dorinţă este aceasta”, spuse Alexandru, „Doar medicii mei să-mi care coşciugul.” După o pauză a continuat, „A doua, vreau calea ce duce la mormântul meu să fie aşternută cu aur, argint şi pietre preţioase din vistieria mea.”
Regele a obosit spunând acestea. S-a mai odihnit un minut şi a spus: „A treia şi ultima mea dorinţă este ca amândouă mâinile să-mi fie lăsate să atârne din sicriu”.
Oamenii adunaţi acolo se minunau de dorinţele ciudate ale regelui, dar nimeni nu îndrăznea să întrebe. Generalul favorit al lui Alexandru, i-a luat mâna, a sărutat-o şi şi-a lipit-o de inimă. „O rege, te asigurăm că dorinţele îşi vor fi îndeplinite fără tăgadă, dar spune-ne tu nouă, de ce ai dorinţe atât de ciudate?”
La asta, Alexandru a răsuflat adânc şi a zis: „Aş vrea ca lumea să ştie cele trei lecţii pe care tocmai le-am învăţat.
„Aş vrea ca medicii să-mi care sicriul pentru ca oamenii să-şi dea seama că nici un doctor nu poate să vindece cu adevărat. Ei sunt neputincioşi şi nu au cum să salveze pe cineva de la moarte. Lumea să nu ia viaţa ca ceva sigur.
„A doua dorinţă, de a aşterne aur, argint şi alte bogăţii pe calea către mormânt, este de a arăta oamenilor că nici măcar o parte din bogăţiile mele nu vor veni cu mine. Mi-am trăit viaţa adunând bogăţii, iar acum nu pot să iau nimic cu mine. Lăsaţi oamenii să creadă că e o pierdere de timp să acumuleze bogăţii.
„Iar cu cea de-a treia dorinţă, de a-mi lăsa mâinile să atârne afară din sicriu, aş vrea ca oamenii să ştie că am venit pe lume cu mâinile goale, şi cu mâinile goale plec de aici”.
Acestea fiind zise, regele închise ochii, dându-şi sufletul…
Traducere liberă după prostioara asta.
[Precizări importante, pentru cei mai săraci cu duhul. Nu te simţi jignit, te rog, nu a fost intenţia mea. Am promis că n-o să fiu vulgar şi m-am scăpat niţel. Ştiu că e bine să ai cont pe Facebok şi oricum nu-ţi bagă nimeni cipu’n fund, că poate ţi-ai da seama. Nu suntem paranoici. Suntem aproape ca oile, facem şi noi ce auzim că fac ăia în străinătate. E „trendy”. Numai că pe Alexandru Macedon nu l-a-ngropat nimeni cu mâinile afară, la vedere, că n-avea cum. Era un sicriu de aur, pe care apoi l-au adus la Alexandria şi veneau oameni din toate colţurile imperiului să-l vadă. Unii au înlocuit sicriul de aur (pe care l-au făcut monezi) cu un sicriu de sticlă, iar Caligula, i-a luat scutul de aur, să se dea mare cu el, dar astea i le spui dumneata lui nea Gogu şi-i iei milionu’. Şi avea treizeci şi doi de ani când a fost otrăvit, nu douăzeci şi opt. Îi mai ceri dumneata un leu…. Sau cincizeci de bani, dar mai bine îi dai, că n-are săracu’ nici el..]
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2012 Ipoteze despre concluzii – Chestii scurte, de Facebook
[…] nu sunt chiar aşa de supărat pe toată lumea aşa cum par câteodată. Nu sunt supărat nici pe nea Gogu, nici pe domnul Preşedinte Iliescu, nici pe domnul Năstase, nici chiar pe domnul director Gâdea. […]