Continui cu prezentarea candidaţilor în ordine alfabetică. M-am plictisit eu, dar mi-am revenit. Dacă ai vreo obiecţie, te rog să-mi spui.
Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România
Născut la 18 octombrie 1967 (de-o seamă cu Diaconescu, deci) la Cârţa, Harghita, a mai candidat la Prezidenţiale în 2009, şi a acumulat 3.89% din voturi, probabil mai mult decât ar acumula acum. Ultimul Ministru al Culturii, demisionat de destul de puţină vreme, a mai fost în guvern şi pe vremea lui Boc, şi a lui MRU.
Este la modă să candidezi la funcţia supremă în stat din partea minorităţii din care faci parte, este stupid, căci dacă nu eşti o mare personalitate „sans frontieres”, nu ai şanse mai multe de maximum procentului minorităţii respective, în acest caz chiar mai puţin, căci nu-i singurul ungur în cursă. E ca şi cum Iohannis ar candida din partea Forumului Democrat al Germanilor din România şi atât, nici nu ştiu dacă fără PNL şi PDL, fără Alianţa „Creştin” Liberală, acesta ar fi obţinut voturi şi din afara Sibiului, poate din Germania, dacă saşilor de acolo le-ar păsa.
Nu va mai împuşca niciun vot de pe lângă (poate doar plătit, eventual), pentru că cică el n-ar accepta şi nu-i de acord cu Articolul 1 din Constituţie, că România este un stat naţional, suveran, independent şi indivizibil. Omul vrea diviziune se pare. Peste toate, a luat banul de la Roşia Montană Gold Corporation, căci a semnat, deşi pe faţă el „salva” Roşia Montană de la „poluare”. Dacă el cheltuie banii ăia şi pe cei ai Partidului cu campania electorală, nu-i cheltuie bine dovedind din start că nu-i un bun administrator.
Monica Macovei – independent
Monica Macovei „a învăţat să facă bugete, a învăţat să scrie scurt într-o ţară în care se scrie prea mult şi se vorbeşte şi mai mult, este încăpăţânată”, după cum declara personal într-un interviu. Este opinia doamnei respective, nu neapărat a celor cu care a lucrat. Nu pare să aibă răbdare, să aştepte, să judece, este dispusă să acuze fără să explice. O fi şi asta vreo calitate, de a nu mai avea răbdare să-i asculte pe „proşti”, dar nu se potriveşte acum şi nici ca ipotetic viitor preşedinte, a cărui datorie este să-i asculte pe toţi proştii, căci ei sunt cei mulţi care l-au ales. Nu va fi şi cazul Monicăi Macovei. Are un renume de persoană pe care o urăşte toată lumea, sau că lumea este împărţită între cei care o urăsc şi cei care o iubesc, neexistând jumătăţi de măsură, mă rog…
Aspectul de martiră cu breton cu care se afişează în campanie nu o avantajează, iar şansele dumneaei de a ajunge în turul doi sunt mai mici decât ale Elenei Udrea, alt breton, de această dată blond. Se pare că nu s-a înţeles deloc cu Primul Ministru Tăriceanu, şi a contribuit cu succes la destrămarea celei de-a doua alianţe a liberalilor pentru ciolan, din istoria post decembristă.
Prima alianţă fusese cu Convenţia Democratică, cu o lună, două, înainte de alegerile din ’96, când „frăţiile” au aranjat să câştige domnul Constantinescu la preşedinţie. Mirosea a bani şi putere.
S-a născut la Bucureşti, la 4 februarie 1959.
Teodor Viorel Meleşcanu – independent
Şeful spionilor români s-a născut la 10 martie 1941, la Brad, în judeţul Hunedoara şi vrea pentru a doua oară să fie preşedinte, ca independent, susţinut de societatea în civil. Fost Ministru de Externe al lui Iliescu (în guvernul Văcăroiu), s-a certat în 1997 cu arogantul Adrian Năstase (şi aşa pierduseră alegerile şi era loc de „reformă”), cerând la „Congresul” PDSR demiterea clicii Adrian Năstase – Miron Mitrea. Neluat în seamă de bunicuţa Iliescu, care nu ştia nimic şi n-a recunoscut nimic despre o asemenea uniune murdară, Meleşcanu şi-a luat jucăriile şi a plecat, înfiinţând un nou „partid”, Alianţa pentru România. Printre păpuşele se aflau Iosif Boda, Marian Enache, Mugurel Vintilă şi Viorel Sălăgean, toţi foşti membri de campanie ai tovarăşului (încă) Iliescu.
Şi pe tovarăşul Meleşcanu care a fost la ONU pe vremea răposatului, responsabil cu dezarmarea internaţională şi securitatea (poate am inversat ceva, dacă am făcut-o, ia-o drept un pamflet), îl cheamă şi Viorel, ca pe Ponta. Nu toţi Vioreii au şanse egale, este evident.
Deşi vicepreşedinte al PNL (căci ceata numită „APR” a fost „absorbită” de Partidul Naţional Liberal, iar preşedinţii găştilor absorbite devin Vici ai absorbantului), deşi desemnat Directorul Serviciului de Informaţii Externe de către Preşedintele Băsescu şi validat la sfârşitul lui februarie 2012 de Parlament, deşi un apropiat al lui Ion Iliescu (nu se poate să nu fi încercat ăia să-l racoleze la complotul de răsturnare a Odiosului, cu atâţia ani trăiţi în preajma celor care învârtesc toate iţele, teoremă aproape demonstrată în timpul implicării dumnealui în scandalul cu celulele de detenţie CIA de pe teritoriul României), deşi fost administrator al grupului Rompetrol (dirijat de răposatul „liberal” de AT, Dinu Păturiciu), deşi la a doua încercare de ascensiune la tron (după un iniţial eşec, căci sub 2% aşa se cheamă), nu are nicio şansă. Dacă avea destui aşi în mânecă, fiind după cum se bagă de seamă uns cu toate alifiile, îi scotea până acum.
Fratele Meleşcanu a demisionat din şefia SIE pentru a învolbura puţin apele şi a diviza votul şi aşa destul de controversat al liberalilor, răspândiţi în trei direcţii.
Victor Viorel Ponta – Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC
Ponta nu ştie multe, ca Meleşcanu, ştie ce trebuie. Este relaxat în cursa pentru preşedinţie, are toate atu-urile. Şi am să-ți spun de ce, fără prea multe explicaţii. Deoarece este reprezentantul partidului, dar ce zic eu, caracatiţei care a delapidat cel mai mult, organizaţiei monstruase cu cele mai multe venituri pe mână, deci având cei mai mulţi bani, cel mai mare instrument de manipulare, are cele mai multe şanse. Marea lui realizare (nu-i a lui, dar se laudă cu asta), este lupta încrâncenată cu „regimul Băsescu”. N-a prea ieşit din directive, a dezbinat când a putut, poate mai ţii minte că înainte de lovitura de Parlament care a desfiinţat ultima guvernare a PDL, el plângea pe la porţile europene ca să nu se acorde fonduri României, căci aceasta se află pe mâini proaste… El lovea în Băsescu „de afară”, dinăuntru şi de dedesubt.
Domnul prim-ministru are ceva dansant în care ceea ce contează este să iasă el moţ din diverse împrejurări. O glumiţă, o eschivă, o mică scuipătură, asta pe fondul unei grave carenţe etice. Nu e normal ca un om care a fost dovedit că a fost plagiator, să treacă aşa de uşor peste lucrul ăsta. Şi ar avea la îndemână, cu o minimă inteligenţă, mijloace să şteargă episodul. De pildă, să spună: „Renunţ la titlul de doctor”. – Andrei Pleşu
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
