Acum câteva săptămâni, pe 31 martie 2019, în Turcia au avut loc alegeri locale. Primarii candidați din partea partidului de guvernământ, AKP, al Justiției și Dezvoltării, creația lui Recep Tayyip Erdoğan, au câștigat în peste jumătate din totalul districtelor, dar au pierdut ce era mai important, Istanbulul. Presa străină a jubilat că Erdoğan ar fi primit o lovitură cruntă de la „opoziția victorioasă”.
În 2003, când au participat pentru prima oară la Parlamentare, au acumulat peste 70% din locuri. Dacă te întrebi cum este posibil așa ceva, am să-ți explic, căci nu seamănă cu ce s-a întâmplat în România la primele alegeri din ’90.
Pragul electoral este de 20% iar voturile partidelor care nu ating minimum se adaugă la formațiunea de pe primul loc, de aceea cei care câștigă par să fie la o diferență mai mare decât cea reală. Șanse mai mari au independenții deoarece cu un anumit număr de voturi (destul de accesibil, aș zice), pot ocupa un loc în Meclis, Parlamentul lor uni-cameral. Dacă nu le strâng, voturile se adaugă la formațiunea din frunte, chiar dacă aceasta se află în fața următoarei cu doar un procent.
[sursa]
La primari nu e la fel, deci este posibil ca și un independent să câștige dacă-l cunoaște lumea sau și-a făcut o propagandă temeinică. „Lovitura” pe care a primit-o AKP-ul anul acesta constă totuși în alegerea la mustață a unui primar general al Istanbulului de la CHP, partidul republican popular, cel fondat de Atatürk după ce a ajuns il capo di tutti capi. Apoi acesta a dat ordin să se mai înființeze măcar un partid, să nu zică occidentul că în Turcia nu este democrație. În 1930 „opoziția” s-a grupat într-un partid liberal la care s-au alipit și niște islamiști mai feroce, dar pentru că au fost prea nervoși în proteste, n-a apucat sfârșitul anului. Partide diferite de cel unic, au început să se înființeze abia în 1945, după război, la șapte ani de la moartea lui Supreme Leader. [despre asta altă dată, cred]
Occidentul spune acum că pierderea Istanbulului, este o mare lovitură în orgoliul președintelui en titre. Recep Tayyip Erdoğan, născut la Istanbul din părinți strămutați de la Rize, a jucat fotbal la echipa cartierului, Kasımpașa, apoi, fiind mai înalt decât cei din jurul lui a intrat în politică. Sub culorile partidului lui Erbakan, care a fost interzis și s-a reînființat sub alte două denumiri într-o perioadă de 4-5 ani, a candidat la primăria Istanbulului și a câștigat deși avea în ’94 doar 40 de ani. Eu l-am văzut de mai multe ori în vizite pe la diversele lucrări finanțate de primărie până în ’98, când a fost la rândul lui interzis, după ce mai întâi a fost demis și arestat pentru că a recitat niște versuri considerate provocatoare de către administrația voit laică a momentului. În cele 3-4 luni cât a fost arestat, s-a născut „martirul” Erdoğan. Dacă până atunci numai simpatizanții partidului pro islamic în care era și el membru îl știau cât de cât dacă citeau ziarele, iar intelectualii kemaliști îl respectau pentru încercările lui reușite de a rezolva deficiențele metropolei, din momentul când a fost arestat, toată lumea care se uita la televizor a aflat ce gândea și ce comenta Erdoğan. Toată mass media îl pomenea zilnic, măcar o dată, dacă nu de mai multe ori.
„Președintele Süleyman Demirel riscă să fie suspendat. Alianța Populară susținută de șaptezeci de independenți a propus o nouă moțiune de cenzură. Recep Tayyip Erdoğan crede că de data aceasta, Parlamentul nu va mai vota în favoarea lui Demirel. Acesta a mai adăugat: ‘Ulciorul nu merge de multe ori la apă’…” Cam așa erau concepute picăturile.
Cât a apucat să fie primar a rezolvat în mare, trei probleme gigantice, normale pentru un asemenea megalopolis multisecular, rezumate la trei cuvinte: apă, curățenie și transport. Adică s-au reparat, înlocuit și chiar adăugat zeci de kilometri de țeavă, s-a pus la punct un sistem eficient de ridicare a gunoaielor numai noaptea, în fiecare noapte, s-au construit centre moderne de reciclare a acestora, s-au construit și reparat foarte multe drumuri și poduri. Nu e perfect, dar este mult mai bine. S-a redus poluarea prin convertirea tuturor autobuzelor de la benzină/motorină la gaze naturale. A fost și premiat de UNESCO pentru asta.
În 2001, Erdoğan s-a desprins cu tam-tam de conservatorul islamist Erbakan și și-a făcut partidul lui personal, AKP, partidul justiției și dezvoltării, căruia i-a vopsit gardul în conservator-democrat. Datorită picăturilor continue din presă, AKP a început să se confunde cu Recep Tayyip Erdoğan, așa că la alegerile generale din 2002, tânărul partid a câștigat detașat, cum am pomenit și mai sus, chiar dacă liderul se afla încă sub interdicție. Abdullah Gül, un wingman de nădejde, a devenit Prim Ministru și i-a ridicat interdicția. Recep Tayyip Erdoğan i-a luat locul la începutul lui 2003, loc pe care l-a menținut până în 2014, când s-a ales Președinte.
Nu intru acum în amănunte, este timp mai târziu, în alte articole. M-am luat cu vorba și m-am îndepărtat de la ce am vrut să subliniez. AKP/Erdoğan nu a fost lovit doar în orgoliu când după contestațiile respinse și renumărări parțiale ale voturilor din Istanbul a pierdut această primărie. Marea lovitură este la pușculița partidului, care e imposibil să nu fi vrut să se folosească de bugetul de 7,5 miliarde de dolari pe care cică-l are Istanbulul acum, bani care se pare că vor intra prin Ekrem Imamoğlu, primarul câștigător, sub controlul CHP. Erdoğan a fost trădat?
[Paranteză cu care am și încheiat: Primarul ăsta are un nume cu care s-ar fi potrivit foarte bine dacă era un susținător al lui Erdoğan, Darnic Fiul imamului :)]
– probabil va urma –
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
