Oscars 2016 stârnește controverse, dar despre asta voi pomeni mai spre final, acum vreau să încep cu niște precizări mai mult sau mai puțin necesare.
Steve Jobs
Am reușit să văd până la urmă și Steve Jobs deși zilele trecute eram aproape sigur că n-o să o fac. E bine, e totuși făcut de Trainspotting-ul Danny Boyle și, deși nenominalizat pentru „Best Picture” este foarte catchy. M-am enervat enorm la prima tentativă, apoi mi-am propus să fiu obiectiv. Dacă vreau să critic ceva, pentru a fi constructiv în ceea ce fac, trebuie să știu exact despre ce este vorba.
Este drept că nu mai este constructiv să-mi sacrific timpul doar din dorința de a fi justificat în ceea ce vreau să subliniez, pot să mă abțin în a-mi mai spune public părerea. Dacă aceasta s-a schimbat în timpul vizionării acestui fragment din viața lui Steve Jobs, fragment care nu poate să evite să sublinieze că acesta era totuși un tip extrem de dificil în sensul enervant și agasant, preocupat de chestiuni pe care le înțelegea numai el și aproape indiferent la emoțiile celor din jur, este numai meritul lui Fassbender, care se dovedește un mare talent.
Mi-ar părea rău să câștige în detrimentul lui Leo, dar a fost foarte bun la rândul lui. Leonardo DiCaprio este favoritul la „Best Actor” anul acesta, la mare distanță (cică) de Michael Fassbender și la una și mai mare de Eddie Redmayne.
Picătura de ură oarbă
Am pierdut timpul cu The Hateful Eight care nu este nici pe departe „entertaining”, nici nu pune întrebări existențiale, este doar dialog pur, murdar și tras de păr fără să fie deloc amuzant. Nu-i jucat rău dar nu se compară cu celelalte 7 filme ale lui Tarantino.
Totuși, Steve Jobs…
Să revin la Steve Jobs. Dialogul din film e prea pretențios, prea la îndemână, prea „formal”, prea pentru Oscar. Filmul pare rezumatul unui rezumat. Reiese că Jobs a reușit să-i păcălească pe toți că este neclintit în „viziunile” lui și un nesimțit la durerea celor apropiați, în timp ce el era de fapt un sentimental impresionabil chiar din întâmplare…
Oscars 2016 – #OscarsSoWhite
#OscarsSoWhite este trendul cel mai în vogă la Hollywood acum, trebuia neapărat să fie nominalizat și un negru la „actori”, zice lumea. Lumea asta pretinde acest lucru în lumina unei „politici de corectitudine” dusă la extrem. Nevasta lui Will Smith împreună cu Spike Lee sunt inițiatorii unui boicot. S-ar presupune că trebuiau nominalizați Idris Elba pentru rolul lui din Beasts of No Nation, Michael B. Jordan pentru rolul din Creed, sau chiar Samuel L. Jackson pentru The Hateful Eight. Discuții puerile bazate pe niște coincidențe. Totul a început de la „lipsa de diversitate”, apoi trendul a degenerat în discuții rasiale.
Spike Lee este unul din inițiatorii boicotului. El a anunțat că nu va participa împreună cu propria lui soție. Aici este postarea lui de pe Instagram cu care se dovedește că este doar un regizor apreciat care nu știe matematică, ori istorie, ori să scrie normal. Este adevărat, nici anul trecut nu a fost niciun actor de culoare nominalizat, deci are dreptate. Mai puțin cu cei treizeci de ani pe care-i sărbătorea el de la nașterea lui MLK din 1929. A propos de MLK, cică dacă ești negru trebuie să-l joci neapărat pe Martin Luther King pentru a fi luat în seamă, dar dacă ești alb poți să joci și o fată care a inventat mopul…
Will Smith strâns cu ușa
Will Smith pare mai moderat afirmații, el a fost nominalizat de mai multe ori, este la rândul lui membru al Academiei, cine din cei cunoscuți nu este? Cunoscuți, necunoscuți, dacă au ieșit în evidență cu ceva de-a lungul timpului sunt membri. În fiecare an în martie sunt invitați noi membri la toate categoriile.
Mulți spun că și el ar fi meritat un „gest” pentru Concussion.
Oscars 2016 – De ce nu și chinezii?
Eu nu sunt de acord că TREBUIE să fie nominalizați cei de culoare doar pentru că sunt de culoare. Ce ar fi ca în NBA să faci echipele păstrând întotdeauna proporțiile rasiale, căci așa e „politically correct”? Dar așa-i în tenis…
Președinta Academiei este Cheryl Boone Isaacs și este de culoare. Chris Rock a fost confirmat oficial ca „host” al ceremoniei de anul acesta pe 28 octombrie 2015. Reggie Hudlin este de culoare și a fost desemnat ca producător al ceremoniei încă din septembrie 2015. Nominalizările au fost anunțate pe 14 ianuarie 2016, ceea ce demonstrează că nu este vorba de vreo compensație, ci doar de niște coincidențe nefericite. Ar fi mai mult de discutat. Probabil o voi face cu timpul, alături de tine.
Dacă ai vreo părere pertinentă te aștept să ți-o exprimi într-un comentariu.
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃