Acest Nuri Bilge Ceylan, un regizor turc care este considerat de foarte mulți unul din cei mai remarcabili cineaști din lume acum, s-a născut la 26 februarie 1959 undeva prin Bakırköy, un cartier din Istanbul. Criticii spun că este un regizor ajuns în sfârșit la maturitate. Ultimele lui cinci producții au ajuns toate în concurs la Cannes și mereu au câștigat câte ceva, culminând cu Palme d’Or pentru Kış Uykusu („Somn de Iarnă” – mai bine tradus „Hibernare” – din 2014). Primul din cele cinci, Uzak („Departe” sau „Distant” din 2003), a câștigat la Cannes Marele Premiu al Juriului, deci un fel de „locul doi”, precum și „cel mai bun actor” decernat ambilor protagoniști.
Povestea cu acest film e mai lungă și mai tristă. Înainte de toate, o precizare. Până la „Hibernare” din 2014, Ceylan nu a folosit actori profesioniști în filmele sale, de aceea se spune poate că abia cu acest film și-a atins maturitatea. Deci să revin la „Distant” (considerat de mulți cel mai bun film al lui), unul din cei doi actori actori, Mehmet Emin Toprak este un văr de-al lui Ceylan, mai de la țară, iar celălalt, Muzaffer Özdemir, este un prieten arhitect în viața reală. Subiectul este inspirat chiar din viața regizorului și este filmat în cea mai mare parte în apartamentul său din Istanbul.
[sursa pozelor este situl oficial al lui Ceylan, în caz că nu este dată alta]
Emin Toprak, în viața reală muncitor la o fabrică prin regiunea natală a părinților lui Ceylan, Çanakkale, orășelul Yenice, s-a învoit de la serviciu pentru a veni să joace în filmele vărului său, Uzak fiind deja al treilea. Se aflau toți la Festivalul Filmului de la Ankara când a aflat că Uzak a fost acceptat în concurs la Cannes. Tocmai se însurase, așa că i-a promis tinerei lui soții o lună de miere pe Croisette. Deși excitat de vești, a hotărât să plece imediat acasă, la Yenice, ceea ce presupunea să conducă toată noaptea, în loc să-și mai piardă vremea cu somitățile din capitală. În același timp, ardea de nerăbdare să-și încerce proaspăt achiziționatul Tofaș (replica turcească a unui model de Fiat din anii optzeci), o mașină la mâna a doua pe care a luat-o din încasările pentru film. A făcut un accident și a murit, la doar douăzeci și opt de ani. Peste patru luni, la Cannes, premiul pentru cel mai bun actor i-a fost decernat postum, chiar dacă l-a împărțit cu Özdemir. Pentru că nici Özdemir n-a fost acolo, premiul decernat de Elizabeth Hurley a fost acceptat de Ebru, nevasta lui Ceylan.
[sursa]
Rolul lui Muzzafer Özdemir din film este de fotograf profesionist cu comenzi variate, care locuiește în Istanbul dar este izolat de familie. Toprak vine la vărul lui de la Istanbul, ca să-și găsească de lucru. Visul lui era să plece pe mare, să vadă lumea și ar fi lucrat orice pe vapor, deși nu avea nicio calificare. Cam dezorientat el în marea metropolă, nu prea are șanse să-și găsească de lucru, și nici să caute nu prea știe. Vărul fotograf, cam „obosit”, nu prea îl ajută cu relațiile lui, deși îl ia la un moment dat să-i care „sculele” pe la unul din contracte. Ceylan a fost și el fotograf înainte de a deveni cineast.
Următorul film după Uzak, Iklimler („Climate”), din anul 2006, câștigă premiul FIPRESCI, tot la Cannes. Al treilea în ordinea pomenită, Üç Maymun („Trei Maimuțe”), din 2008, câștigă la Cannes premiul pentru cel mai bun regizor, al patrulea, Bir Zamanlar Anadolu’da („A fost o dată în Anatolia”), realizat în 2011, câștigă la rândul lui Marele Premiu al Juriului. În afară de aceste cinci filme prezentate la Cannes, Ceylan a mai realizat trei înainte de Uzak, un scurt metraj, și două lung metraje, ambele beneficiind și de aportul lui Toprak, cum de altfel am pomenit mai sus. Aceste filme sunt făcute pe meleaguri natale, iar în ele joacă multe rude.
Prin 1961, familia lui s-a re-stabilit în Yenice, așa că școala primară a făcut-o acolo. În ’69 s-au întors cu toții la Istanbul, „pentru binele copiilor”. Tatăl său a lucrat la Institutul de Cercetări Agricole din Yeşilköy, relativ aproape de casă (Yeşilköy și Bakırköy sunt învecinate). Nuri are și o soră mai mare, Emine, motivul real pentru care s-au întors ai lui, pentru ca ea să studieze la un liceu mai bun.
În 1976, a intrat la facultatea de chimie, la Universitatea Tehnică din Istanbul. Anii furtunoși de atunci din Turcia, boicoturile, discuțiile, bramburelile și alte mișculațiuni politice, din cauza cărora cursurile nu se prea țineau, lumea era plecată în stradă, la proteste, l-au făcut să renunțe, cel puțin așa spune acum povestea. Peste doi ani, mai încearcă o dată și intră la Facultatea de Electrotehnică din Universitatea Bosforului (probabil cea mai prestigioasă din Istanbul, dacă nu și din Turcia). Ar fi vrut să ajungă în Himalaya. Anul 1981 îl prinde însă chelner într-un restaurant grecesc din Brixton, un cartier londonez cu „probleme” rasiale. Și aici are parte de ieșiri zgomotoase ale populației în stradă, niște confuzii sau provocări au declanșat un conflict major cu poliția. Ceylan era încântat. Cică protestele (ciocnirile) „lor” aveau ceva poetic în ele, mai puține gaze lacrimogene, mai multă muzică, în difuzoarele stradale se tot derula I Shot the Sheriff, ceea ce îi părea comic. El pusese ochii pe un magazin de articole fotografice și cum a prins ocazia, a fugit acolo. Aparatură nu mai era prin dugheană, goliseră tot „protestatarii”. În schimb a găsit o tonă de filme Kodak Color, pe care le-a luat cu el în India, și din care a vândut turiștilor în fiecare zi câteva, câștigându-și astfel existența. Atunci s-a gândit pentru prima dată că ar dori să facă film. Le mulțumește și astăzi albilor din Brixton („provocatorii” populației de culoare care a spart geamurile magazinului), datorită cărora, implicit a devenit regizor de film. A ajuns personal și în Himalaya, și nu numai.
[articol dedicat victimelor cutremurului de sâmbătă, 25 aprilie 2015, din Nepal]
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2015 Ipoteze despre concluzii – Un pic mai mult despre Nuri Bilge Ceylan și filmele lui
