Eu sunt român,
Tu eşti ţigan,
El e rasist,
Voi sunteţi vietnameji,
Ei sunt engleji…
Am crezut iniţial că este iarăşi vorba despre propaganda depăşită a celor care vor doar să arunce gaz pe foc în scopul de a distrage atenţia de la ceea ce se întâmplă cu adevărat pe piaţa muncii din Marea Britanie. M-am înşelat. Documentarul „Romanians are coming” este un fel de lecţie pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba. Ei nu ştiu, nu au de unde, cu o privire superficială poţi spune că şapte lire sterline pe zi, după o zi de înfometare pe străzi, deghizat în statuie, sau în Charlie Chaplin, în care nu ai timp să înveţi engleza (eşti „statuie”, nu poţi să conversezi), echivalentul a aproape cincizeci de lei, însemnă mai mult decât aceiaşi bani făcuţi în România după ce ai amestecat betoane la lopată o zi întreagă. Asta e valabil pentru freelanceri, pentru cei care lucrează „cu ziua”, căci cei angajaţi de „patroni” cu salariu, fac acelaşi lucru cu sub treizeci de lei.
[sursa: telegraph.co.uk]
Chestia e că în România, Anglia cea „civilizată” este încă privită ca un exemplu de loc în care se trăieşte mai bine. Aproape peste tot se fură, niciun loc pe lumea asta nu este perfect. Se fură din buzunare, se fură la galantare, şi se fură cel mai tare cu acte legale. Taxe, unele justificate, altele inventate, sunt metodele de a fura cel mai puţin cercetate.
Politicieni de mâna a şaptea, voind să speculeze momentul şi să capteze votul pensionarilor sau al şomerilor, precum şi al celor fără prea multă „carte”, au început o propagandă destul de adormitoare, cum că dacă vin românii şi bulgarii, rămân ei fără locuri de muncă, nivelul economic scade, plătitorii de taxe se împuţinează, plata minimă pe oră se micşorează datorită „înfometaţilor” din aceste două biete ţări aflate până mai ieri sub influenţa egalitaristă a celor ce au inventat comunismul, tot aceştia „mâncându-le” şi beneficiul cuvenit.
Apreciez foarte tare curajul celor care au apărut în documentar şi chiar şi umorul „povestitorului”. Iar românii care nu recunosc şi această faţetă a societăţii existente la ora asta, sunt nişte ipocriţi. Ceea ce vezi există aşa cum se vede. Nici englezii de bun simţ nu mi s-au părut mai rasişti decât înaintaşii lor care îi spânzurau pe cei care se revoltau împotriva „civilizaţiei” administrate cu gârbaciul. Am văzut şi englezi extremişti, care luaţi de televizor, voiau să-i trimită „acasă la ei” pe toţi românii care le „împut” străzile, străzi pe care aceiaşi români făceau curat.
Cu ţiganii e mai greu. Din păcate, aceştia nu sunt înţeleşi nici în România de baştină, nici de autorităţi, nici de marea majoritate a cetăţenilor, români „pur sânge” (în capul lor, bineînţeles). În România, ţiganii sunt marginalizaţi. În Marea Britanie, sunt consideraţi români, chestie care de fapt jigneşte ambele naţii, prietenii ştiu de ce. Nici ţiganii, nici românii, nu fac vreun efort de a se înţelege unii pe alţii.
[sursa: vice.com]
Poza de mai sus este a unei mâini de oameni care au protestat în faţa sediului postului de televiziune care a difuzat acest prim episod. Cică şi-au cerut scuze. Cam gratuit. Am văzut documentare „neutre” care ar putea fi considerate mult mai ofensatoare. La acesta, chiar şi titlul este comico-ironic. Cea ce vezi există, nu este fabricat. Nu face la fel ca unii turci, care au la rândul lor impresia că sunt buricul pământului şi se bucură când cineva din ai lor e apreciat pentru arta lui, în schimb ceea ce arată el acolo nu-i adevărat, ei în realitate sunt perfecţi, nu beau, nu fumează şi nu se prostituează.
Ai în continuare primul episod. Al doilea episod apare la sugestii, la final. Nu te pripi cu judecata, nu mi s-a părut făcut să jignească pe nimeni.
Un tabloid (The Daily Mail) publica acum vreo trei ani o chestie cu gaz pe foc care-l acuza pe primarul Cătălin Cherecheş din Baia Mare că i-ar fi constrâns pe romii de acolo să se mute într-un ghetto ad-hoc. „În astfel de condiţii, nu este deloc surprinzător că mulţi români spun că le-ar plăcea să se mute în Marea Britanie din ianuarie 2014, când vor dobândi dreptul de a locui şi munci acolo, odată ce restricţiile aplicate românilor şi bulgarilor vor fi anulate, în conformitate cu principiul european al «libertăţii de mişcare»”, închei citatul din Daily Mail, via Mediafax. Apoi se mai consumă nişte rahat pe lângă, fără însă a se lămuri ce s-a întâmplat.
Nu vreau să termin subiectul într-un singur articol. Vreau să văd mai multe episoade, căci am observat că nu se „comentează” de vreun editor sau redactor, tocmai pentru „autenticitate”, ceea ce vezi şi auzi este prezentat de facto. Mie mi-au plăcut amândouă, sper că şi englezii învaţă ceva. Am încredere că englezii din toate categoriile sociale or să-şi „revină” din exagerările lor conjuncturale, iar românii ar trebui să-şi dezvolte puţin simţul ridicolului, căci cine îl are, acum se stăpâneşte pe sine, şi lumea toată.
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2015 Ipoteze despre concluzii – The Romanians Are Coming!
[…] exprimate aici nu-mi aparţin, articolul este un fel de replică elegantă la serialul transmis pe Channel 4 de care am mai pomenit, în schimb îmi aparţin comentariile din parantezele drepte, ca acesta, de […]