Aşa cum poate bănuiești, titlul se referă la postări. Mai la primăvară voi ajunge la ritmul ăsta. Acum încă mă câcâi şi când citesc ştirile sau sfaturile de pe blogurile mai vechi, mă apucă durerea de cap. Şi stau totuşi să mă gândesc că n-ar fi greu să umpli pagina o dată, de două ori pe zi, cu postări diferite… Creşte traficul, creşte PR-ul, creşte Alexa. A propos de Alexa, am văzut mai zilele astea un nedumerit care zicea că e „fals” pentru că el are „PR 3 şi un trafic bunicel, iar Alexa îi era pe la milion”. M-am uitat, avea opt sute şi ceva de mii, ceea ce nu era rău deloc pentru un blog cu „.ro”.
Am citit de curând că traficul ţi-l sporeşti cu poze cu puştoaice şi maşini de lux. Puştoaicele alea sunt numite altfel, dar nu vreau să contribui la răspândirea termenului care oricum mi se pare deplasat deşi sună comic… L-am văzut detaliat de persoane care nu-mi plac. Traficul ţi-l faci sigur cu stupizenii care crează discuţii, cum face Huffington Post (îți jur că nu-mi vine în minte altul, ah, ba da, Click! – ul de la noi). Mai jos ai o contra reacţie la campania Gândul (poate am fost prea chiţibuşar eu, dar se putea şi mai bine, mai finuţ, mai subtil, ar fi lovit poate mai adânc).
Dar mai bine revin la discuţii. Alexa nu este fals, dar nici ultra reprezentativ în jurul milionului, deoarece se bazează foarte mult cică pe datele extrase din toolbar-ul Alexa, ceea ce în mare este corect. Dacă situl are trafic de luat în calcul (nu dau exemple, deşi am văzut că de multe ori chestia este foarte neînţeleasă), apari pe Alexa cu un rang, chiar dacă este poate estimat „în mare”. Eu mi-am pus toolbar-ul la mai multe luni de când am trecut pe domeniu propriu, şi aveam încă de atunci „milionul şi ceva”, deci aveam un trafic de site în primele două milioane de situri de pe net de la ora aia, l-am pus pentru a compara celelalte situri, nu pentru a fi luat în seamă de ei. Alexa nu consideră sub-domeniile ca situri separate, deşi ele sunt separate. Altă instalaţie, altă mâncare de peşte. Alexa este însă mult mai reprezentativ când ai ajuns în prima sută de mii de situri de pe net. Google Analytics măsoară la rândul lui traficul tot „în mare”, la un moment dat de exemplu, nu prea erau luate în considerare vizitele de pe Twitter. O spun din experienţă, nu din zvonuri. A şi fost anunţat undeva, probabil pe Mashable (alt site de umplutură, după opinia mea, dar măcar ăştia nu înjură şi te pot duce în eroare fără să ai ce să le faci, iar acum reprezintă un pol al noutăţilor din Social Media… zvonuri sau nu), deci din păcate, nu ai la dispoziţie la liber, niciun măsurător real de trafic. Ai în serverul de host ceva, dar ăla consideră şi „roboţii”, scripturile maşinilor (motoarelor, cum vrei să le zici) de căutare. Jetpack-ul de la wordpress.com care este un plugin complex pentru modulul de wordpress, arată la rândul lui „page views”, automat, nu unicii, sau vizitele propriuzise, aşa că dacă te iei după el, ai un trafic mamă-mamă, „bunicel” cum ar zice cineva.
E greu pe domeniu „.ro”. Dojo spune că este şi mai greu pe un domeniu internaţional, iar ea, cu multă muncă şi-a făcut o comunitate adevărată pe „.ro”. Tot respectul! Unul din blogurile româneşti valoroase. Nu-i singurul. Mai ai un link, mai sus. Acela e un blog mai „ţâfnos” de „net, tech sau orice” vrea el să zică, care mie îmi place tocmai de asta. Va urma…
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2013 Ipoteze despre concluzii – Una sau două pe zi