Am vrut să scriu despre alte alea, aproape oripilat să aflu din afişele lipite peste tot unde-i loc, că Băsescu l-a lăsat pe unul fără ajutor social, uneia i-a umilit familia, altuia i-a furat pensia şi altele asemenea. Au bani nene, au bani de dat pe propagandă anti „băsesciană”, anti „băsistă”, anti „băsescistă”. Ce ni se pregăteşte de fapt? Are băbuţa quantică dreptate, oare? De ce vor ăştia până la urmă atât de tare să stea pe poziţii, cu orice preţ, cu absolut orice preţ? Pe cine protejează ei? Interesele cui, să facă ce?
Eu fac legături aproape întâmplător, aud una, o asociez cu alta, îți jur că nu le inventez sau le visez, este un colaj care însă, nu duce unde trebuie. Până la urmă, asociaţia „Jos Băsescu” este o mască, un deghizament. Am auzit prea des în ultimele două săptămâni numele lui Kissinger, al lui Soros (foarte apropiat de K în manipulaţiuni), cumva legate de actualul PM. Legat de poza de mai sus, este personajul de mai jos, despre care vorbeşte domnul Ponta, la Antena 3.
Iată citatul, CTRL + C, CTRL + V de pe situl Antenei 3 [sursa] (eu nu folosesc „copy” şi „paste”, eu folosesc shortcuts):
Victor Ponta a vorbit telefonic la emisiunea „Sinteza Zilei” despre noul consilier american, Wesley Clark „Încă de la momentul în care a primit funcţia de prim ministru din partea Parlamentului mi-am stabilit, împreună cu echipa mea, nişte proprităţi[sic]. Am realizat că am foarte mare nevoie în apropierea mea de o personalitate recunoscută la nivel internaţional. Este un extraordinar economist, este implicat la nivelul cel mai înalt în ceea ce înseamnă strategii economice, cred că orice prim ministru din această lume dacă ar avea ocazia sa-i ceară un sfat nu ar rata această ocazie”, a declarat prim ministrul.
Am pus şi bucata de video, cu toată părerea de rău pentru legătura care se face cu această ocazie cu Antena 3, dar asta este. Oricum am pus şi link-ul, separat, când am dat sursa citatului. M-am dumirit despre ce mă întrebam mai demult, dar sunt în continuare nedumerit dacă doar asta este miza. Adică atât de ieftină.
Ar fi de scris vreo două zile cel puţin, numai despre conexiunile care se fac. Dar am să încep uşor şi am să continui cu ce-am citit absolut întâmplător pe situl Realităţii Tv, ai căror administratori care au făcut probabil „copy şi paste” după ce au tradus pe sărite, de pe situl unei „publicaţii conservatoare din Statele Unite”, căreia îi dau link-ul. Povestea este însă mult mai lungă şi mai complexă, şi ne duce (pe mine mă duce) cu gândul la Marquez, la republicile bananiere din America Latină, şi la dominaţia unor monopoluri asupra întregilor resurse existente. Articolul se numeşte în original Soros seizing world’s resources?. Aş fi tare curios dacă vezi problema cu mult diferit. Realitatea spune că e un paradox faptul că Soros e băgat şi-n aurul de la Roşia Montană, şi sponsorizează şi grupurile care „atacă” viitoarea exploatare de la Roşia Montană. Îmi vine în minte clipul acela scârbos realizat de Florin Şerban, cu Maia „domnul Mel Gibson” Morgenstern. Îmi vine să înjur când mie îmi este evident că totul este cusut cu aţă albă. Am aflat de mai mult de zece ani că „greenpeace” sunt o diversiune. Aşa sunt şi ăştia care iau bani de la Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă. Oh, iar prezentarea de pe situl companiei miniere este mult mai realistă decât prostia cealaltă. Aia seamănă cu „Hai să-l prindem pe Kony”, ai Media Kit, Activism Kit, ești invitat pe Facebook să te „integrezi”, tot tacâmul.
Clark apare în conducerea BNK Petroleum, o companie petrolieră cu sediul în California, cu birouri în Canada, Olanda şi Polonia, dar cu prezenţă în mult mai multe state ale lumii. În 2010, fondul de investiţii al lui Soros, Quantum Partners, a cumpărat 20% din BNK Petroleum.
Clark se află şi în conducerea ICG, alături de Soros. ICG are strânse legături cu susţinerea revoltelor din Egipt, Tunisia, Algeria şi alte state din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET
Am să-ți spun foarte curând despre ce este vorba mai exact, cu Soros, Clark, International Crisis Group şi alte mârlănii financiare.
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2012 Ipoteze despre concluzii – Ce este cu astia?
[…] Tunisia, Algeria şi alte părţi din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Articolul este cum am mai pomenit, mai mult despre Soros şi manevrele sale. Traduc în mare de acolo, anunţ asta, şi vă promit […]