Am aşa, o vagă senzaţie că aş putea să te plictisesc cu subiectul ăsta. Dar, iată nişte fapte care nu-s în Wikipedia, despre „Moş Kissinger”, pe care-l admiră şi un băieţel de pe reddit. E un băieţel care scrie nişte comentarii cât o postare de blog, care are sau nu are dreptate, are vervă în schimb, jigneşte fără să controleze (de parcă dacă ar controla, aş fi de acord cu jignirile), în fine, are şi vocabular. Poţi să te uiţi şi tu după el, deşi ai pierde timpul. Mai bine continui cu ce vreau să spun acum.
[sursa]
Mitterand l-a numit pe Henry Kissinger „meşterul manipulator” al conflictului din Iugoslavia. Aceste presupuse acuzaţii, îi sunt adresate public la o Conferinţă pentru Securitatea Europeană, prin decembrie 1994, care a avut loc la Budapesta. Asta numai pentru că este în legătură cu articolul precedent. Cred oricum, că n-am să mă opresc doar la asta, decât dacă obosesc eu însumi sau mă plictisesc până la urmă.
„Liderii sârbi au cheltuit milioane de dolari pe contracte şi plăţi de datorii înspre Statele Unite, ca parte a planurilor lor de război. Surse de pe Wall Street spun că majoritatea acestor înţelegeri fulger erau aranjate să-i facă bani rapizi firmei lui Kissinger, Kissinger Associates, al cărei director fondator era Lordul Carrington, negociatorul pentru „pace” în fosta Iugoslavie. Mai primiseră bani şi prietenii lui Kissinger, Lawrence Eagleberger şi Brent Scowcroft. La un audit al extraselor unor bănci din New York, s-a constatat că în 1992, Eagleberger (fost Secretar de Stat al SUA) şi Scowcroft (consultant de securitate al Casei Albe pntru George Bush) au ascuns aprobarea unor sume importante de bani către sârbi, în timp ce ei formulau „poziţii imparţiale ale Statelor Unite” în conflictul dintre variatele facţiuni etnice din fosta Iugoslavie.”
– Warren Hough, scriitor şi analist politic
Consultantul lui Radovan Karadzic din aceeaşi perioadă era Sir Alfred Sherman, cunoscut ca „inventatorul lui Margaret Thatcher”. Sârbii au fost finanţaţi prin bănci din Belgrad implicate în spălări masive de bani din droguri. Numeroase „Fundaţii” care-i poartă numele, au fost înfiinţate peste tot de către George Soros, un bun prieten al lui Lawrence Egleberger, un aliat apropiat al lui Milosevic. Jurnalişti francezi au dezvăluit că prin 1994, CIA îi îndemna pe musulmanii bosnieci să-i contra-atace pe sârbi cu nesăbuinţă, promiţându-le ajutor american (fals) – fapt consimţit şi de George Kenney, un oficial american din Departamentul de Stat, răspunzător de problemele iugoslave până la demisia sa din august 1992. În timp ce musulmanilor li se înscena „ajutorul” american, reţeaua lui Kissinger juca „good cop-bad cop” implicându-i pe Milosevic şi Karadzic. Hugh mai spune că, conform acestui scenariu, Milosevic, clientul lui Kissinger Associates, condamna public masacrele ilegale ale trupelor lui Karadzic împotriva bosniecilor musulmani. Dar în ascuns, guvernul Milosevic l-a aprovizionat pe „renegatul” Karadzic cu tot sprijinul şi armamentul de care a avut nevoie în „războiul de exterminare” împotriva vecinilor musulmani. Re-aprovizionarea musulmanilor, era blocată desigur, de embargoul Naţiunilor Unite.
[sursa]
Henry Kisinger a fost numit „un conflict de interese pe picioare, cu glas”. Benjamin Franklin a spus „Cei care pot renunţa la libertatea lor esenţială pentru a o mică siguranţă temporară, nu merită nici libertate, nici siguranţă” (prin 1759). Compară asta cu spusele lui Kissinger, la un moment dat: „Nu-s decât nouăzeci de mii de oameni acolo. Cui îi pasă?” (referindu-se la populaţia din Insulele Marshall, aflată în raza de acţiune a experimentelor cu bombe nucleare americane)
Cu un astfel de Moş Kissinger avem de a face. Iată din perlele dumisale:
Într-un articol din Washington Post din ’89, a spus: „Caricatura lui Deng ca tiran, este nedreaptă. China rămâne prea importantă pentru securitatea naţională americană, pentru a risca relaţiile în urma unor emoţii de moment. Nici un guvern din lume nu ar fi tolerat ocuparea pieţei centrale din capitala sa pentru mai mult de opt săptămâni, de către demonstranţi!” Nici „domnul nostru” Iliescu n-a tolerat Piaţa Universităţii. E drept că acum mă gândesc cu deznădejde la acele vremuri, nu cu nostalgie.
Un articol din Wall Street Journal, tot din ’89, numit Domnul Kissinger are păreri despre China… şi legături de afaceri, spune că Kissinger conduce China Ventures, o companie angajată în legături cu Banca de Stat a Chinei, iar broşura de reclamă declară că această companie nu investeşte decât în proiecte agreate necondiţionat de Republica Populară Chineză. Analiştii spun că articolul e incredibil de aprofundat pentru un jurnal american, el răscoleşte destul de adânc afaceri private care se ascund în spatele politicii externe a Statelor Unite (chestii la care jurnaliştii lor nu sunt atât de străluciţi), chiar şi atunci când, în cazul lui Kissinger, acestea ajung să se strângă în mâinile unei singure persoane.
Mai ţii minte Hotel Rwanda, sper. Un film, nu? Dar ştii cine a venit la Kigali doar cu câteva zile înaite de începerea masacrului, într-o misiune diplomatică de „pace”? Probabil ai ghicit, Lordul Carrington, însoţit de Henry Kissinger.
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2012 Ipoteze despre concluzii – Henry Kissinger, again!
