Pe trei mai a fost ziua mondiala a libertăţii presei. Nu a fost celebrată de Google, ca orice alt mărunţiş, ei obişnuiau să schimbe design-ul logo-ului pentru aproape orice fleac. În fine, nu am avut nici timp nici cum să scriu în ultimele zile şi, din păcate mi-am neglijat (e drept, motivat cumva) toate blogurile. În principiu nu-i admisibil să laşi un blog fără patru postări pe lună măcar, cea mai importantă fiind continuitatea şi frecvenţa, deci o postare pe săptămână reprezintă minimum de continuitate. Probabil tot ce-i mai puţin de atât este considerat „ne-actualizat frecvent”, eu ştiu, de Google sau cataloage – directoare de bloguri. Alexa este pentru mine principala măsură, deoarece rangul Alexa este determinat de media traficului pe care îl ai, mai puţin de linkuri sau de „greutatea” lor. PageRank, nu înseamnă „rangul paginii”, cum s-ar putea crede, este o coincidenţă de semnificaţie datorată creatorului acestuia, unul din cei doi fondatori ai Google, Larry Page, de aici „PageRank” sau PR , un număr care pe o scală de la 1 la 10, determină „greutatea” sitului respectiv. Cu cât acesta este mai mare, cu atât umblă toţi să se „lege” cu acel site cumva, mai pe faţă, mai pe interior, mai „adânc” (o mare prostie, cu cât eşti „legat” de un site cu rang înalt, pe o pagină a sa cu un rang mic ori chiar inexistent, cu atât „greutatea” (sprijinul), în clasamentele maşinilor de căutare, i.e. Google, venit din partea acelui site, este mai mic), mai pe bani ori mai prieteneşte. Faţă de Alexa, unde rangul este acelaşi indiferent de pagină, subdomeniu ori „adâncime”, PR se schimbă de la pagină la pagină, postare la postare, domeniu sau subdomenii ale acestuia. Tot ce-i „nou” creat, o ia de la zero în dobândirea acestei „greutăţi”. Există o „formulă” a PR-ului, pe care vă invit să o găsiţi singuri pe internet, căci deşi se spunea la un moment dat că „nimeni nu poate să-şi dea seama cum îşi stabileşte Google preferinţele şi ce anume exact determină acel număr”, fiind vorba de PR, desigur, iată că au tot apărut explicaţii şi răspunsuri logice, datorită experimentelor făcute de specialiştii SEO. Nu doream ca articolul ăsta să pară prea tehnic, mai ales că-i vorba în el despre libertatea presei, ori ziua libertăţii presei, ori aşa ceva, pe care motorul – compania – megacorporaţia Google n-a catadicsit s-o ia în seamă, iar de care alţii, au vorbit chiar prostii. Nu dau nume căci nu are importanţă, nici n-am mai „săpat” prea mult prin presa noastră, dar e clar că noţiunea de „presă liberă” este foarte confundată cu „presa libertină”, ceea ce e cu totul altceva.
„Libertatea de expresie este cel mai preţios drept al nostru. Ea întrepătrunde orice altă libertate şi oferă o temelie demnităţii umane. Pentru exercitarea ei, avem nevoie de o presă pluralistă liberă şi independentă.” – Secretarul General al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon
Ziua Mondială a Libertăţii Presei a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 1993, în urma recomandării Conferinţei Generale a UNESCO. De atunci, 3 mai, aniversarea Declaraţiei de la Windhoek (Namibia) este sărbătorită în întreaga lume ca Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Este o ocazie de a sărbători principiile fundamentale ale libertăţii presei, de a evalua starea de libertate a presei în întreaga lume, de a apăra mass-media de atacurile asupra independenţei sale, de a oferi un omagiu jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa la „datorie”. Cred că meseria de jurnalist este cel mai greu percepută de populaţie. Nu mai ascultăm decât ceea ce ne convine şi înjurăm tot ce nu este de acord cu noi. Asta ne face pe noi nişte cenzori. Vorbesc generic, încercând să cred că nu fac parte dintr-o asemenea categorie. Cum am mai spus şi-n alte rânduri, aş vrea şi eu să critic mai puţin, să construiesc mai mult.
Mai am un citat şi am încheiat. Articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului spune că: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat.”
Abia aştept să scriu despre ultima semifinală de la Românii au Talent, precum şi de altele, legate oarecum tot de libertate.
John Tagliabue, ziaristul din fotografie, a scris pentru ziarul New York Times în perioada „revoluţiei române” şi a fost rănit de o rafală de mitralieră la intrarea în Timişoara. A avut noroc că a fost dus de soldaţi la spital, unde este operat urgent. Apoi tot urgent este dus la München, unde i se salvează viaţa. Extrem de interesant că nu a fost tratat drept „terorist” ca altă lume asupra căreia s-a tras şi n-a fost dusă la spital, tot în învălmăşeala zilelor dinaintea plecării lui Ceauşescu cu elicopterul de pe acoperişul CC-ului. Cât despre învălmăşeala zilelor de după, aceasta a fost orchestrată în direct, de la televizor.
credite imagine
Te rog urmăreşte @PeRomaneste pe Twitter. Mai am @RodolfoGrimaldi și @TheYachtOwner, dar știu că e bine să nu ceri prea mult deodată, mai ales că acele conturi au un fel al lor de a se face remarcate în Social Media. Mi-ar plăcea să mă urmărești pe Facebook sau Instagram, vorbitorii de limba română au întotdeauna prioritate mai ales dacă găsesc o cale de a mă anunța. Aș fi onorat să te abonezi la newsletter completând formularul cu o adresă valabilă de Email. Nu vei fi abuzat, ci doar anunţat la acea adresă când public ceva. 😃
Copyright © 2012 Ipoteze despre concluzii – Ziua Presei Libere
