Ai lor şi ai noştri

Petre Roman şi TRaian Băsescu

Când am citit articolul lui Andrei Pleşu din Dilema Veche, am vrut să fac şi eu nişte comentarii futile. Se spune acolo că România este împărţită în două, între băieţii buni care se gândesc la popor şi cei răi, cei care vor să-l înşele şi să-l stoarcă de tot pe bietul popor. Them or Us este un album al lui Zappa foarte drag mie şi prietenilor mei :). E doar o coincidenţă cu ce spune domnul Pleşu acolo, cică aproape la fel ca Alina Mungiu-Pippidi. Probabil, amândoi sunt nişte intelectuali băsişti şi plagiatori. Aşa ar spune băieţii buni, căci de gaşca lor e vorba acum când ei, cei care salvează România se află în sfârşit la putere. Îmi arăta Adriana astăzi un articolaş pe Bloomberg în care se spunea că România va renunţa cu siguranţă în 2014 la încurajarea producţiei de energie solară, nefiind prioritară. Aşa o fi ordinul, fraţilor. [sursa] Este totuşi în van să comentez şi eu, faptul că-i văd mai lucizi pe intelectualii luaţi în râs de Mircea Badea, Gâdea şi Ciutacu, pare şi este o pură coincidenţă. Uneori avem vederi asemănătoare. Domnul Pleşu este implicat politic, a trebuit să-şi exprime clar o poziţie. S-a spălat de câteva ori pe mâini, nici nu ştiu dacă "diplomatic", însă ... [Continuare]

Caţavencu Incomodul

Mircea Dinescu

Vorbesc aici despre revista, publicaţia care a împrumutat numele semnificativului personaj caragialesc, nu despre personajul însuşi, cel care este asemuit cu însăşi esenţa poporului român. Îmi permit să nu mai fac comentarii despre poporul român. Şi acesta, ca orice entitate existentă, evoluează sau involuează, în funcţie de ce drum sau mentori alege, ce scop final are. Caţavencu a devenit în 1990 un brand, deoarece a dat numele unui ziar pseudo umoristic, plin de caricaturi. Nu semăna cu Urzica, ziarul cu caricaturi pre-"revoluţionare", ci era ceva absolut nou pentru România. Ca şi alţi băieţi - observ că unii se laudă pe bloguri ieftine cu asta - şi eu am fost un colecţionar până în momentul în care am plecat din România. [sursa] Ceea ce s-a numit la un moment dat Academia Caţavencu - săptămânal de moravuri grele, a fost probabil cel mai bun săptămânal românesc, un ziar-revistă de pamflet politic. Deoarece peste tot şi dintotdeauna, pamfletul politic a fost mai aproape de sufletul "maselor" decât ceea ce se transmitea "oficial", o asemenea publicaţie a trecut la rândul ei prin tot soiul de furtuni care mai de care mai financiare. Astăzi, nu mai ştiu cum se numeşte, dar brandul este proprietatea Patetic Media SRL, ... [Continuare]

De ce nu se potoleşte?

Voiculescu intervievat

Observ cu tristeţe că tipii ăştia care organizează puciuri prin România, nu se potolesc deloc. "Vizionarul" Voiculescu, de pe poziţia de "simplu cetăţean" dă în continuare apă la moară paiaţelor Pontalone şi Arlecrino, cum au fost cu foarte mult umor, numiţi de unul de la Adevărul. Românii doresc demiterea lui Traian Basescu iar articolul 95 din Constituţie permite fără nicio problemă declanşarea unei noi proceduri de suspendare. Însă, dacă se va mai iniţia o asemenea procedură, ar fi recomandabil să se desfăşoare la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poată fi organizat in aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetăţeni şi din raţiuni economice. - Dan Voiculescu, pentru Agerpress. Bineînţeles că da, cu aceeaşi bani împuşcă mai multe raţe în acelaşi timp. Referendumul ar trebui organizat astfel încât alegerea viitorului preşedinte să fie făcută o dată cu parlamentarii. Viitorul preşedinte, poate chiar el însuşi, dacă-şi rezolvă dosarele judiciare, iar ei vor "rearanja" legea referendumului în aşa fel încât ei să nu mai fie incomodaţi de ne-atingerea anumitor procente, va fi sigur din Alianţă. [sursa] A spus ... [Continuare]

De ce se lasă poporul ăsta prostit în faţă?

Împreună, asul şi mâneca.

Măi, măi, trădătorii ăia de unguri duşmani nu se gândesc decât la ei, n-au ieşit la referendumul de demitere al lui Băsescu, ca de obicei, adică, la fel ca data trecută. Acolo la ei, n-au ieşit decât românii, unu la sută, ne-a spus Badea aseară. Români care în Olt şi Mehedinţi, au dat năvală pe urne. Poporul s-a săturat de atâta minciună şi hoţie. Cred că Băsescu ar trebui arestat pur şi simplu. La zdup cu el, şi ştim o treabă. Scăpăm de toate. Nu mai e decât un pas. Dacă Victoraş şi Crinuleţ ar fi fost destul de maturi în '89, l-ar fi dat jos şi pe Ceauşescu, tot ei. Acum e mai simplu să creezi destabilizare. Din păcate, ce vor Ponta şi Antonescu acum, nu este legal, nu este constutuţional. Deci, optzeci la sută din optzeci la sută din jumătate de electorat, nu-l mai vrea pe Băsescu. Atunci, Băsescu trebuie să aibă el însuşi bunul simţ să-şi dea demisia, nu? Asta este varianta USL-ului. Deci cine n-a votat la referendumul de duminică, nu contează, nu există, nu este conştient. Badea făcea ieri socoteli, dar uitaţi socoteli aici: 80% x 80% x 1/2 = 0,8 x 0,8 x 0,5 = 0,32 adică 32% din electorat nu-l vrea pe Băsescu, iar el ar trebui să-şi dea demisia conform USL. Parcă auzisem ceva de genul 50% din electorat ar ... [Continuare]