Superputeri clănţănitoare şi România în poziţie de drepţi

Am văzut recent un articol pe World News în care numele lui Ceauşescu apărea de câteva ori, chiar de la început. Mi-a atras atenţia căci se specifica acolo un fapt pe care puţină lume îl ştie, dar la vremea respectivă doar puţini erau avizaţi, cei care au contribuit în ’89 alături de zvonerii de la CIA, la “schimbarea” din ţâţâni a regimului, cu toate sacrificiile care au avut loc, Iliescu, Roman, Caramitru, Militaru şi alţii. Numele nu sunt importante în contextul acesta, ci faptele.

Barack Obama cu Vladimir Putin

Barack Obama cu Vladimir Putin


[sursa]

Secretarul de Stat de atunci al SUA, James Baker, a lansat public în senat idea de sprijin american pentru o intervenţie militară sovietică în România, declaraţie dată chiar de Crăciun, sovietică sau chiar a forţelor “prietene” din Pactul de la Varşovia, împotriva cică a trupelor lui Ceauşescu, pentru a-l “răsturna pe dictator”. Vezi doamne cică de asta ne-a salvat Iliescu împuşcându-l repede, repede. Poate mai ţineţi minte. Ah, asta se anunţase, la televizor, cum tovarăşul Iliescu tocmai a ieşit în faţa camerelor dintr-o convorbire cu tovarăşul Gorbaciov, pe care l-a asigurat cu toată stima că lucrurile “stau bine” iar ei, FSN-ul cel adhoc, lucrează intens la transferul cât mai lin către o Românie democratică. După alte cinci sute de cadavre, chiar asta s-a întâmplat, avem acum o Românie “democratică”, manevrată pe faţă de americani, occidentali, bănci mondiale sau cum vreţi să le spuneţi.

Dacă atunci, în decemprie ’89, americanii aprobau o “intervenţie” a Rusiei (mă rog, sovieticilor) într-un stat aflat sub influenţa lor, acum roata s-a întors, ei nu-i vor pe ruşi în Ucraina.

De ce nu îi mai susţin şi azi pe ruşi, care de fapt încearcă să evite o criză umanitară în estul Ucrainei? Se pare că regimul lui Poroşenco este văzut de unii ca fiind la fel de brutal ca cel al lui Ceauşescu. Ucraina ar fi năpăstuit în ultimii douăzeci şi cinci de ani mai mult de un milion de nativi ruşi. Regimul de acum, sprijinit din toate părţile de Occcident, a bombardat nediscriminant oraşe în care s-ar adăposti pe semne “separatiştii ruşi”. Folosind şi ţintaşi de elită, au omorât la întâmplare “suspecţii” care îi ajutau pe vorbitorii de limbă rusă din zonă.

Ce să vă spun, istoria se repetă, când grecii din Cipru au început să-i căsăpească pe turcii de acolo sub diverse motive şi motivaţii, Turcia a invadat zona într-o singură noapte, acelaşi occident intrigant rămânând mască, iar viaţa a mers înainte, chiar dacă Republica Turcă a Ciprului de Nord nu a fost niciodată recunoscută oficial.

În acelaşi timp cu “revoluţia română” în care americanii se arătau deschişi “pe faţă” la o invazie rusească deşi încă sovietică atunci, ei au ocupat quickily quick statul Panama, pentru a-l extrage de acolo pe “traficantul de droguri” şi “teroristul” Noriega. Poveste interesantă şi lungă. Au murit o grămadă de civili nevinovaţi şi cu această ocazie.

Statele Unite apoi l-au acuzat de terorism şi pe alt fost aliat (ca şi Noriega), în ’90 şi ’91. Aţi ghicit, este vorba de Saddam Hussein, cetăţean de onoare al oraşului Detroit. De atunci şi până acum, au murit peste cinci sute de mii de civili în Iraq. Cam puţini, dacă ne luăm după ultima gogoaşă scrisă de Dan Brown, Inferno.

America s-a apucat aşadar să-i extermine pe toţi “teroriştii” din lume şi de pe la ei, Koresh de exemplu. O poveste crudă şi relativ incredibilă. După 11 septembrie 2001 a început “războiul global împotriva terorismului”, ceea ce a dus la războaie în Afganistan şi Iraq precum şi ocupaţii militare sângeroase.

Statele care luptă pentru o perioadă prea îndelungată împotriva “terorismului”, devin ele însele teroriste. Văd peste tot numai duşmani şi conspiratori. “Cei care nu sunt cu noi sunt împotriva noastră”, vezi Statele Unite, Turcia, Israel, cele mai concludente exemple care îmi vin acum în minte.

Oricum, Statele Unite sunt de departe campionii terorismului structural. Ei însă nu văd, sau nu recunosc că militarismul letal şi hegemonia lor violentă sunt forme de terorism. Ambiţiile lor imperialiste pasiv-agresive, exterminarea liderilor străini şi ocupaţiile militare prelungite nu sunt altceva decât acte teroriste, care înfricoşează (asta-i deja repetiţie).

Uniunea Sovietică s-a predat în anul miraculos 1990. Americanii în loc să se bucure că “au învins comunismul” pe toate planurile (ce gogoaşă, mi-e şi silă să mai continui, dar trebuie să termin), au încercat să umple vidurile de putere create prin căderea sovieticilor, cu americanism, nelăsând loc la autodeterminare şi înăbuşind orice revoltă populară. Războiul a devenit norma.

Acelaşi lucru se întâmplă acum şi în Ucraina. Ca şi când terorismul politic n-ar fi fost îndeajuns, regimul de la Kiev atacă acum cu artileria centrele oraşelor, distrugând clădiri rezidenţiale, mall-uri, parcuri, şcoli, grădiniţe, spitale şi orfelinate (ce patetic, dar se-ntâmplă), iar Statele Unite trimite ajutoare militare care nu ajută decât la escaladarea crizei. Pe de altă parte, sancţiunile economice duc la suferinţa în creştere a milioane de ucraineni. Poroşenco se poartă ca un nazist. El şi acoliţii lui corupţi, au ordonat miliţiilor de extremă dreaptă să “lichideze” orice opoziţie, îndemnând disproporţionat la omor,pentru a răzbuna pierderile suferite de regimul său. “pentru moartea fiecărui soldat de-al nostru”, declara emfatic Poroşenco, “militanţii trebuie să plătească cu zeci şi sute de morţi din rândul lor”. El stârneşte ura şi războiul civil.

Opinia publică din Statele Unite este dezinformată. E drept că Putin nu e “soft” ca Mihail Gorbaciov, dar nici dictator în maniera lui Stalin. Rusia este carcasa fostului imperiu sovietic. Doar pentru că nu le place să fie seduşi de americani sau de “bunătăţurile” occidentale, nu trebuie să fie trataţi ca orice altă entitate teroristă.

Exerciţiile militare americane care se vor desfăşura în Ucraina în săptămânile următoare vor duce la agravarea situaţiei volatile, la fel ca şi declaraţia NATO de a forma o “forţă rapidă de răspuns” împotriva Rusiei. Nu se întreabă nimeni cum poate asta să îmbunătăţească criza umanitară din Ucraina?

Am fost inspirat de articolul lui Dallas Darling de pe worldnews.com, dar contribuţia mea este evidentă.

Îmi pare rău că preşedintele Băsescu se arată foarte pe faţă de partea lui Poroşenko, iar guvernul Ponta anunţă că “România e solidară cu toate deciziile care se iau la nivelul UE și la nivelul Alianței Nord-Atlantice”. Iată-i pe cei doi “rivali” în consens, chiar dacă e numai o întâmplare. Mi se pare că România nu gândeşte de foarte multă vreme cu capul ei.

 

Urmăriţi pe Twitter. Nu greşiţi dacă o faceţi. Unii o fac şi cu sau dar e mai greu de comunicat acolo…
“Pe româneşte” e mai sigur! Nu e rău nici dacă ne “încercuim” pe Google+, însă cel mai sigur este să vă abonaţi la Ipoteze despre concluzii prin Email. Nu veţi fi abuzaţi, ci doar anunţaţi :).

Copyright © 2014 Ipoteze despre concluzii – Superputeri clănţănitoare şi România în poziţie de drepţi

Viitorul Preşedinte şi nişte extrase din presă

Victor Ponta mulţumit

Interesant cum aliaţii de ieri, acum sunt "duşmani de moarte" (mă amuză de fiecare dată cuvântul ăsta turcesc, folosit astăzi de politicieni şi manelişti). Este şi mai interesant că la ora asta, când erau aproape să aibă un preşedinte provenit din … [Citiţi articolul integral]

Ultimul Padişah – Partea a cincea

Ipek Akpınar

[Partea a V-a şi ultima, a articolului despre ascensiunea politică a premierului turc, Recep Tayyip Erdoğan. Tot ce apare între paranteze drepte, îmi aparţine. Am fost cam în trombă, vă rog să-mi spuneţi dacă vedeţi vreo greşeală. Comentaţi, iar eu … [Citiţi articolul integral]

Ultimul Padişah – Partea a patra

Ergenekon

[Articol apărut în "Der Spiegel" la 4 august 2014. Aceasta este partea a patra. Tot ce este scris în parantezele drepte, îmi aparţine, sunt comentariile şi divagaţiile mele la articolul care, cum am mai spus, nu pare extrem de obiectiv] One-Man … [Citiţi articolul integral]